Ucraina: Senatorul John Mccain s-a întâlnit cu liderii opoziţiei
alte articole
Senatorul american John mccain a discutat sâmbătă, la Kiev, cu liderii opoziţiei ucrainene, care au sugerat Washington-ului să aplice sancţiuni împotriva oficialilor de la Kiev implicaţi în reprimarea manifestanţilor, transmite partidul de opoziţie Udar, citat de pagina online a agenţiei UNIAN.
Vitali Kliciko, liderul partidului Udar, a declarat în cadrul acestei întâlniri că "Ucraina trăieşte un moment istoric, care va determina dacă statul se va orienta spre democraţie sau spre dictatură, de aceea anume acum această ţară are nevoie de o susţinere din partea altor state", conform comunicatului de presă al partidului.
"Nu este suficient să avem o susţinere morală. Sunt necesare acţiuni şi presiuni asupra Guvernului (ucrainean). Anume din acest motiv îndemnăm Statele Unite să introducă sancţiuni împotriva oficialilor implicaţi în cazul utilizării forţei împotriva manifestanţilor paşnici", a precizat Kliciko, sperând că această propunere va fi susţinută de mccain în Senatul american.
Senatorul republican s-a întâlnit anterior şi cu ministrul ucrainean de Externe, Leonid Kojara, care a subliniat că una dintre priorităţile Kievului este "integrarea în Uniunea Europeană".
Puterea ucraineană a suspendat, brusc, la sfârşitul lunii noiembrie, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care era programat de mai multe luni, pentru a a relua legăturile comerciale cu Rusia. Această situaţie a provocat proteste ale opoziţiei, care au avut loc permanent de trei săptămâni, precum şi o mobilizare fără precedent de la "revoluţia portocalie" prooccidentală din 2004.
Negocierile dintre guvern şi opoziţie au eşuat
Negocierile care au avut loc vineri, 13 decembrie, între guvern şi opoziţie, au eşuat. "Autorităţile ucrainene au refuzat toate cererile", a informat liderul partidului de opoziţie, care a acuzat guvernul de opacitate la solicitările pieţei.
Prima "masă rotundă" de la Kiev, între preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi reprezentanţi ai forţelor de opoziţie, s-a încheiat într-un impas. În timp ce Ianukovici s-a declarat "optimist" cu privire la perspectivele de ieşire paşnică din criza actuală, Vitali Kliciko campionul mondial la box care conduce Alianţa Reformelor democratice în Ucraina, a declarat că guvernul s-a arătat "surd" la orice solicitare făcută de stradă.
Ianukovici va semna cu Vladimir Putin acordul de restabilire a relaţiilor comerciale între Ucraina şi Rusia
Marţi, la Moscova, Ianukovici va semna cu omologul său Vladimir Putin acordul bilateral pentru restabilirea completă a relaţiilor comerciale dintre cele două ţări.
Prim-ministrul rus, Dmitri Medvedev a definit ca "nebune" recentele vizite ale reprezentanţilor UE în Piaţa Independenţei, centrul protestelor anti - guvernamentale. "Aceasta este o imixtiune flagrantă în afacerile interne ale unui stat suveran", a declarat acesta, scoţând de la naftalină "amestecul în treburi interne", expresie folosită de dictaturile comuniste atunci când refuzau să respecte drepturile omului.