Ucraina se zbate în recesiune profundă
alte articole
Puternic afectată de conflictul cu separatiştii pro-ruşi din Est, economia ucraineană s-a prăbuşit cu 14,7% în al doilea trimestru al lui 2015, potrivit cifrelor publicate vineri de către serviciul naţional de statistică, citate de Le Monde.
Faţă de anul trecut, când PIB-ul scăzuse cu 4,5%, situaţia s-a înrăutăţit semnificativ. Banca centrală ucraineană prognozează o contracţie de 9,5% a PIB pe ansamblul anului 2015, faţă de cea de 6,8% înregistrată în 2014. În plus, potrivit BBC, inflaţia se ridică la 57%, fiind după unele estimări a treia ca nivel din lume după cea din Venezuela şi Sudanul de Sud.
Negocieri pentru restructurarea datoriei
Pe fondul acestor rezultate economice catastrofale, Kievul negociază în prezent restructurarea datoriei sale pentru a evita intrarea în incapacitate de plată care ar putea avea loc deja pe 2 septembrie. Ministrul Finanţelor, Natalie Jaresko s-a deplasat la San Francisco pentru a negocia cu mai multe instituţii financiare americane, principalii creditori ai Ucrainei.
Ucraina a obţinut un plan de ajutor de 40 de miliarde de dolari de la aliaţii săi occidentali, în frunte cu FMI, dar acesta implică şi o participare a creditorilor privaţi ai Kievului la alocarea de 15,3 miliarde de dolari, care refuză de câteva săptămâni această variantă propusă de autorităţile ucrainene. Potrivit BBC, acestea au propus consorţiului de creditori internaţionali, conduşi de Franklin Templeton, care deţine 9 miliarde de dolari din datoria ucraineană, o reducere cu 40% a acestei sume. Consorţiul însă a refuzat un haircut, arătându-se dispus doar să prelungească termenul de plată.
În prezent datoria publică a Ucrainei se ridică la 90% din PIB. FMI s-a angajat să aloce ţării un ajutor de 17,5 miliarde de dolari în patru ani. Deocamdată Kievul a primit o primă tranşă de cinci miliarde şi s-a angajat să facă reforme dureroase.
Pe fondul deteriorării economiei, creşte şi nemulţumirea populaţiei faţă de conducerea de la Kiev. Un sondaj de opinie recent arată că ucrainenii sunt tot mai nemulţumiţi de preşedintele Poroşenko şi premierul Iaţeniuc.
Citiţi şi: Cum subminează Rusia economia ucraineană
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.