Tutilescu: Vom iniţia contacte cu Germania şi Olanda după MCV pentru un rezultat pozitiv pe Schengen
Secretarul de stat Marian Tutilescu a declarat marţi că, potrivit informaţiilor din presă, Germania şi Olanda aşteaptă raportul MCV pentru o decizie pe Schengen, astfel că autorităţile române vor iniţa contacte cu cele două ţări după publicarea acestuia pentru a avea un rezultat pozitiv în martie.
Întrebat cu ce speranţe se duce la Consiliul JAI din 6-7 decembrie, Tutilescu a declarat că nu se pune problema de a avea speranţe în privinţa aderării la Schengen, deoarece la acest Consiliu ”nu este prevăzut un asemenea subiect pe agendă”. ”Cel mai probabil subiectul va fi discutat anul viitor în primul Consiliu formal, pentru că în ianuarie va fi un Consiliu informal organizat de Preşedinţia irlandeză”, unde nu se pot lua decizii, a precizat secretarul de stat în MAI. ”Primul Consiliu va fi la începutul lunii martie, când eu sper că acest subiect va fi pus pe agendă şi, mai mult decât atât, sper şi într-o decizie pozitivă pentru că avem toate motivele să sperăm acest lucru. Dacă această decizie va fi luată la Consiliul JAI din martie, pe varianta acelui compromis în 2 paşi, frontierele maritime şi aeriene vor fi ridicate în ultima duminică din luna martie”, a spus Tutilescu, adăugând că subiectul ar putea fi abordat şi la Consiliul European din 13-14 decembrie, pentru a se fixa un timing pentru 2013.
Referitor la faptul că unele ţări leagă raportul MCV de aderarea la Schengen, secretarul de stat în MAE a declarat că autorităţile române vor iniţia demersuri pe lângă statele care aşteaptă raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
”Cel puţin din declaţiile făcute în media de reprezentanţii Germaniei şi Olandei se aşteaptă într-adevăr acel raport intermediar din MCV. Noi avem începe contactele cu cele două ţări la începutul anului viitor sau imediat după publicarea acestui raport pentru a identifica problemele şi pentru a găsi soluţii în aşa fel încât în martie să putem avea un rezultat pozitiv al acestui demers”, a explicat Tutilescu.
Aderarea României şi Bulgaria la Schengen nu se află pe agenda JAI din 6-7 decembrie, deoarece nu au fost făcute progrese de la ultimul Consiliu, din octombrie, a declarat pentru NewsIn Nikos Christodoulides, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei cipriote a UE.
Nikos Christodoulides a precizat că subiectul a fost discutat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din octombrie, când Preşedinţia cipriotă a prezentat stadiul referitor la decizia privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. ”De atunci nu au fost făcute progrese considerabile pentru a ne permite includerea subiectului pe agenda Consiliului şi pentru a permite luarea unei decizii pozitive”, a spus purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei cipriote.
”România şi Bulgaria au făcut toate pregătirile necesare, dar există încă unele considerente politice”, a precizat Christodoulides.
”Consiliul va reveni asupra acestei chestiuni anul viitor”, a mai afirmat Nikos Christodoulides, adăugând că ambele ţări au fost consultate şi au fost de acord cu paşii următori.
Potrivit unor surse europene, subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen va fi abordat la JAI-ul informal din ianuarie, iar o eventuală decizie ar putea fi luată în martie.
Dacă la JAI-ul informal din ianuarie reacţia ţărilor care au rezerve faţă de aderarea celor două state va fi pozitivă, atunci se va putea lua o decizie la Consiliul JAI din martie.
Chiar dacă oficial aderarea la Schengen nu este legată de MCV, raportul va cântări în luarea unei decizii.
În luna iulie, Comisia Europeană a decis publicarea unui raport intermediar până la sfârşitul anului. Oficiali români, printre care preşedintele Traian Băsescu şi ministrul MAEur, Leonard Orban, au declarat recent că raportul ar putea fi publicat în ianuarie.
De atfel, după alegerile din 9 decembrie o misiune a CE va veni la Bucureşti pentru o ultimă evaluare şi este puţin probabil ca raportul să fie gata înainte de sărbătorile de iarnă.