Trump promite să ajute Ucraina să obţină sisteme Patriot suplimentare, afirmă Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump a promis să coopereze cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski pentru a găsi sisteme de apărare antiaeriană Patriot pentru Ucraina, a transmis Casa Albă în urma discuţiilor dintre Trump şi Zelenski.
Casa Albă a raportat că, în timpul convorbirii telefonice, cei doi lideri au convenit că „Ucraina şi America vor continua să lucreze împreună pentru a pune capăt cu adevărat războiului” şi că „sub conducerea preşedintelui Trump se poate ajunge la o pace durabilă”, transmite European Pravda.
Zelenski a solicitat un sistem suplimentar de apărare aeriană pentru a proteja civilii, în special sisteme Patriot.
„Preşedintele Trump a fost de acord să lucreze cu el pentru a găsi ce este disponibil, în special în Europa”, a declarat Casa Albă.
De asemenea, Trump l-a „informat pe deplin” pe Zelenski cu privire la conversaţia sa cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
„Au trecut în revistă situaţia de la Kursk şi au convenit să facă schimb de informaţii îndeaproape între staff-urile lor de apărare pe măsură ce situaţia de pe câmpul de luptă evoluează”, a adăugat Casa Albă.
Trump a descris conversaţia sa telefonică cu Zelenski ca fiind „foarte bună”, adăugând că o parte semnificativă a discuţiei s-a bazat pe conversaţia sa din ziua precedentă cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, cu scopul de a alinia „atât Rusia, cât şi Ucraina în ceea ce priveşte cererile şi nevoile lor”.
Zelenski a declarat ulterior că au convenit să discute „aspectele tehnice legate de punerea în aplicare şi extinderea încetării parţiale a focului” - în special, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice şi civile.