Trei hackeri pro-ruşi, arestaţi în Spania pentru atacuri cibernetice

Trei hackeri pro-ruşi au fost arestaţi pentru presupuse atacuri cibernetice împotriva Spaniei şi a altor ţări NATO în scopuri teroriste, a declarat sâmbătă Poliţia spaniolă, citată de Reuters.
Suspecţii au fost reţinuţi pentru presupusa lor participare la atacuri cibernetice de tip DDoS (distributed denial-of-service) împotriva unor instituţii publice şi sectoare strategice, a declarat Garda Civilă.
Aceasta nu a precizat dacă cei trei suspecţi, care nu au fost numiţi, au fost inculpaţi sau reţinuţi.
Atacurile cibernetice ar fi fost efectuate împotriva paginilor web ale organizaţiilor publice şi private din sectoarele guvernamentale, infrastructurilor critice şi serviciilor esenţiale din ţările care sprijină Ucraina în conflictul cu Rusia, a precizat aceasta.
Poliţia a publicat pe platforma de socializare X o înregistrare video a unei descinderi la domiciliul unuia dintre suspecţi, în care un steag cu secera şi ciocanul din era sovietică era montat pe un perete.
„Aceste atacuri informatice au fost organizate de grupul hacktivist NoName057(16), (care a început) după invazia rusă împotriva Ucrainei şi (care a fost) unul dintre cele mai active. În propriul manifest de înfiinţare, acest grup recunoaşte că „va răspunde proporţional la acţiunile ostile şi deschis antiruseşti ale rusofobilor occidentali”, a afirmat Garda Civilă într-o declaraţie.
Arestările au avut loc în Manacor, pe Insula Baleară Mallorca din Spania, şi în Huelva şi Sevilla, în sudul Spaniei, a declarat poliţia, menţionând că ancheta este în curs de desfăşurare.