Tratative stat-mafia şi conflict de atribuţii între puterile statului, decizia Curţii Constituţionale (presa italiană)
alte articole
Sentinţa judecătorilor de la Curtea Constituţională, care marţi seară i-a dat dreptate preşedintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, în problema unor interceptări telefonice de către Parchetul din Palermo se află miercuri în atenţia principalelor publicaţii din Italia.
Napolitano îi încredinţase în luna iulie Avocatului General al Statului sarcina de a-i cere Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra conflictului de atribuţii dintre puterile statului, în legătură cu unele interceptări telefonice utilizate de Parchetul din Palermo în cadrul procesului asupra presupuselor tratative dintre stat şi mafia, în anii '90.
'Stat-mafia, Napolitano are dreptate', titrează La Repubblica de la Roma, care precizează că este vorba despre interceptări telefonice ale unor convorbiri dintre consilierul prezidenţial pentru afaceri juridice, Loris D'Ambrosio (care a decedat acum cinci luni), şi fostul ministru de interne Nicola Mancino, asupra presupuselor tratative dintre stat şi mafia, în anii '90. Parchetul din Palermo susţine că Mancino ar fi fost unul dintre protagoniştii presupuselor tratative dintre stat şi mafia siciliană, Cosa Nostra, şi că nu a distrus aceste interceptări, deoarece 'imunitatea totală este valabilă numai pentru suverani'.
În cursul activităţii lor, magistraţii din Palermo ar fi interceptat şi patru convorbiri telefonice dintre Mancino (fost ministru de interne şi fost preşedinte al Senatului) şi Napolitano, care, după legea italiană, ar fi trebuit să fie distruse, măsură care nu a fost încă luată de procurorul şef al Parchetului din Palermo, Francesco Messineo, precizează principalul cotidian roman.
Curtea Constituţională a trebuit deci, la cererea preşedintelui, să se pronunţe asupra acestui conflict de atribuţii între puterile statului, deoarece Napolitano este convins că aceste interceptări telefonice merg împotriva prerogativelor preşedintelui statului italian, aşa cum acestea sunt indicate în Constituţie. Curtea Constituţională, în sentinţa de marţi, impune imediata distrugere a acestor interceptări telefonice, în baza articolului 271 al codului de procedură penală. Procurorul şef al Parchetului din Palermo, Messineo, a declarat că sentinţele Curţii Constituţionale nu se comentează, se execută, şi că Parchetul din Palermo va citi cu atenţie motivaţiile sentinţei, care vor fi difuzate în luna ianuarie 2013. Preşedintele Napolitano, la rândul său, a spus că a primit 'cu respect' sentinţa Curţii Constituţionale, potrivit La Repubblica.
'Interceptări Napolitano-Mancino, preşedintele are dreptate', titrează Corriere della Sera din Milano, care scrie că sentinţa Curţii Constituţionale asupra conflictului de atribuţii dintre puterile statului îi dă dreptate preşedintelui Republicii Italiene. Asociaţia Naţională a Magistraţilor (ANM) a difuzat un comunicat în care precizează că această sentinţă 'nu are o valoare politică'. Unul dintre magistraţii de la Tribunalul din Palermo, Nino Di Matteo, a declarat: 'Îmi voi continua activitatea cu conştiinţa curată, consider că am acţionat mereu respectând legea şi Constituţia'.
'Tratative stat-mafia, Napolitano are dreptate, interceptările vor fi distruse', titrează La Stampa din Torino, care scrie că sentinţa Curţii Constituţionale stabileşte că interceptările erau interzise, deci vor trebui să fie distruse în cursul unei audieri secrete în faţa unui judecător. O dură lovitură pentru magistraţii din Palermo, care se ocupă de această delicată tratativă dintre stat şi mafia, proces în care sunt implicate 12 persoane, printre care politicieni, mafioţi şi agenţi ai forţelor de ordine.
Magistraţii din Palermo, după această sentinţă, vor continua să depună toate eforturile pentru a afla adevărul asupra presupuselor tratative dintre statul italian şi mafia din Sicilia, Cosa Nostra, o pagină întunecată a istoriei recente a Italiei, care a umilit instituţiile şi a dus la atentatele mafiei împotriva judecătorilor Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino, în 1992, anunţă cotidianul torinez menţionat.