Transformarea Germaniei într-un 'ţap ispăşitor' este o strategie comodă, dar greşită (expert german)
alte articole
Germania şi moneda unică au fost transformate în ţapi ispăşitori pentru problemele statelor membre ale UE şi pentru incapacitatea Europei de a depăşi criza financiară şi economică a continentului, însă această strategie este greşită, susţine Marcel Fratzscher, directorul Institutului German de Cercetare Economică (DIW Berlin), în paginile Financial Times.
Berlinul este acuzat de lipsă de solidaritate, de impunerea unor politici pentru reducerea cheltuielilor şi de obţinerea competitivităţii pe cheltuiala altora. În acelaşi timp, moneda euro este acuzată pentru privarea ţărilor de capacitatea de a-şi folosi propriile bănci centrale pentru a acţiona în calitate de creditori de ultimă instanţă şi de a furniza lichidităţi nelimitate guvernului şi băncilor. De asemenea, moneda unică este considerată vinovată de privarea factorilor de decizie naţionali de posibilitatea de a devaloriza moneda, prinzându-i astfel într-o spirală vicioasă.
De cealaltă parte, Germania este consternată să fie făcută ţap ispăşitor, considerându-se mai degrabă o victimă decât un agresor, în condiţiile în care Berlinul a contribuit cu fonduri substanţiale şi şi-a asumat un risc major pentru cele cinci planuri de salvare de până în prezent.
Adevărul este însă că fiecare ţară în criză are nevoie de un ţap ispăşitor, notează Fratzscher, remarcând că este greu de acceptat că roadele atâtor zeci de ani de muncă pot dispărea în câţiva ani. Pentru Europa de astăzi, reformele interne dureroase pot fi realizate doar printr-o solidaritate naţională ridicată. De asemenea, este tentant să te raliezi împotriva unui duşman comun pentru a obţine o astfel de solidaritate.
Istoria crizelor financiare ne oferă o bună înţelegere a felului în care funcţionează un ţap ispăşitor. Să luăm exemplul Fondului Monetar Internaţional. Deşi unele dintre 'reţetele' sale din timpul crizei asiatice din 1997-1998 au fost greşite, guvernele au reuşit implementarea unor reforme esenţiale prin mobilizarea solidarităţii naţionale împotriva Fondului. 'Costul' a stat în faptul că imaginea FMI pe continent a fost pentru totdeauna afectată, aşa cum o demonstrează refuzul guvernelor asiatice de a-i accepta ajutorul în timpul crizei globale din 2008-2009.
Strategia s-a dovedit, într-o oarecare măsură, eficientă în Europa. Germania este ţapul ispăşitor perfect: el este fratele mare european care o duce bine, este de multe ori neîndemânatic la nivel diplomatic şi are o istorie pătată care face tentantă reînvierea unor vechi prejudecăţi. Există însă şi un alt avantaj: prezenţa ţapilor ispăşitori a permis până acum guvernelor moderate să ţină la distantă extremismul politic - o realizare remarcabilă având în vedere schimbările sociale profunde care au loc în prezent.
Cu toate acestea, strategia identificării unui ţap ispăşitor este periculoasă. Confruntările provoacă divizări profunde atât la nivelul statelor cât şi al cetăţenilor. Sondajele indică un grad ridicat de animozitate între naţiuni, aşa cum o demonstrează fotografiile batjocoritoare care îi arată pe politicienii germani în uniforme naziste, dar şi percepţia greşită a germanilor despre cum cetăţenii statelor în criză trăiesc din ajutoarele europenilor.