Traian Băsescu: Visul lui Dragnea prefigurează dezastrul
alte articole
În mod cert, România, cu resursele pe care le are acum, nu poate susţine programul cu care PSD a câştigat alegerile parlamentare, program pe care Liviu Dragnea îl vehiculează şi după alegeri, a atras atenţia sâmbătă, pe contul său de Facebook, preşedintele PMP Traian Băsescu, într-o postare intitulată "Visul lui Dragnea prefigurează dezastrul".
"Bietul de el s-a îndrăgostit atât de tare de propria-i minciună electorală încât va rămâne mulţi ani de acum înainte marcat de ideea că ar fi putut fi premierul unui guvern care să implementeze un program vâlcovaian bazat, în aplicare, pe iluzia că, reducând veniturile bugetului de stat şi crescând aberant cheltuielile, o ţară poate supravieţui.
Până la urmă, noi cei care nu am câştigat alegerile dar suntem în Parlament, avem obligaţia să ne corelăm eforturile şi să facem o opoziţie eficientă pentru a preveni dezastrul ce se prefigurează prin punerea în aplicare a programului fantezist al lui Dragnea", a declarat Traian Băsescu.
Fostul preşedinte al României a subliniat că PMP, cu sau fără aliaţi politici, va fi un partid care se va bate să menţină echilibrele macroeconomice ale ţării.