Traian Băsescu mai scapă de o bătaie de cap. Dosarul "ţigancă împuţită" a fost clasat
alte articole
Dosarul "Ţigancă împuţită", în care fostul preşedinte Traian Băsescu era urmărit penal pentru furt calificat şi insultă, a fost clasat, la doar cinci luni de când magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au confirmat redeschiderea lui la cererea procurorilor din cadrul Parchetului General condus de Tiberiu Niţu.
Aflat pe rolul instanţelor încă din 2007, dosarul vizează modul în care Traian Băsescu s-a comportat faţă de jurnalista Andreea Pană, care l-a filmat în timp ce se afla la cumpărături într-un hypermaket. Supărat din cauza insistenţei jurnalistei de la Antena 3, fostul şef de stat i-a luat telefonul mobil adresându-i-se cu apelativul "păsărică".
Potrivit ziare.com, după ce Traian Băsescu s-a urcat în maşină, telefonul jurnalistei l-a înregistrat în timp ce o numea pe aceasta "ţigancă împuţită". Deşi înregistrarea respectivă a fost ştearsă, ulterior, când telefonul a fost restituit, angajaţii postului TV au reuşit să recupereze înregistrarea care a fost făcută publică.
Pentru apelativul folosit la adresa jurnalistei, Traian Băsescu a primit un avertisment de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care a catalogat expresia respectivă drept discriminatorie, fapt confirmat ulterior şi de Instanţa Supremă.
Nu demult, Parchetul General a dispus şi redeschiderea dosarului "Casa din Mihăileanu" în care Traian Băsescu este acuzat de abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii. Dosarul vizează modul în care fostul şef al statului a obţinut, în perioada în care era primar, casa din strada Mihăileanu din Capitală.
Traian Băsescu mai are un dosar în care senatoarea PSD, Gabriela Firea, îl acuză pe fostul preşedinte de şantaj. În aprilie 2014, Firea l-a acuzat pe fostul şef de stat că a urmărit, prin ameninţări şi şantaj, să o determine să nu îşi mai continue activitatea în Comisia Nana. La începutul lunii septembrie, procurorii au schimbat încadrarea juridică din şantaj în ameninţare.
Fostul preşedinte a declarat recent că se aşteaptă să fie deschise 60-80 de dosare penale pe numele său în contextul în care atunci când şi-a încheiat mandatul de primar împotriva sa erau înregistrate sute de plângeri penale la parchet.