Toyota Avalon 2013: un vehicul preferat ce se îmbunătăţeşte

Toyota Avalon XLE Touring cu patru uşi din 2013, pe care am condus-o recent, mi-a dovedit că compania încă încearcă să îmbunătăţească una din maşinile mele preferate.
Jo Ann Holt
29.01.2013

Toyota Avalon XLE Touring cu patru uşi din 2013, pe care am condus-o recent, mi-a dovedit că compania încă încearcă să îmbunătăţească una din maşinile mele preferate. Am iubit întotdeauna Avalon, care reprezintă cea mai bună maşină a gamei Toyota, asta dacă nu aveţi de gând să optaţi pentru un Lexus, şi am îndrăgit acest model chiar mai mult decât înainte.

Modelul "metal negru/piele gri" pe care l-am condus, a fost un frumos exemplu al unui vehicul elegant, dar încă accesibil, care are un consum bun (13.5 litri la 100 km în oraş şi 9.1 litri la 100 km pe autostrada, media fiind de 11.8 litri la 100 km, producând o economie a costurilor de combustibil de 600 de dolari în cinci ani).

Avalon se conduce foarte uşor, având controalele exact unde v-aţi dori să fie şi instrucţiuni atât de uşor de înţeles, încât a conduce această maşină este o experienţă foarte plăcută. Iar potrivit felului meu de a gândi – liniştea sufletească valorând mult pentru mine – aş putea spune că această experienţă a fost de nepreţuit!

Avalon 2013 combină o performanţă îmbunătăţită, un stil mai interesant şi un rafinament mai mare pentru a ajuta la repozitionarea emblematicei maşini Toyota în fruntea clasamentului maşinilor berline de dimensiuni medii. Denumit "cel mai american Avalon" de până acum şi fiind proiectat, dezvoltat şi fabricat în America de Nord, aspectul atletic al maşinii prezintă o bucăţică din viitorul Toyota.

Este primul Avalon care oferă o acţionare Hybrid Synergy, deşi modelul testat de mine nu era echipat cu acest tren de rulare hibrid, (care atinge o medie de invidiat de 7.1 litri la 100 km), ci cu un motor V6 DOHC de 3.5 litri, cu o transmisie automată în şase trepte.

Acest Avalon nu vă va dezamăgi dacă preferaţi condusul agresiv. Există trei moduri de acţionare: Eco, normal şi sport, dar eu m-am limitat în cea mai mare parte la modul Eco.

Interiorul Avalon combină eleganţa vehiculului cu înalta tehnologie şi măiestria, oferind o maşină cu un aspect deosebit şi confortabil.

"Avalon 2013 evidenţiază priceperea Toyota în construcţia de maşini şi insuflă numelui Avalon noi niveluri de entuziasm, capacitate dinamică şi rafinament", a declarat Bill Fay, vice-preşedintele şi managerul general al Diviziei Toyota.

Interiorul Avalon combină eleganţa vehiculului cu înalta tehnologie şi măiestria, oferind o maşină cu un aspect deosebit şi confortabil.

Panoul de instrumente a fost extins cu 30 mm în regiunea superioară şi 65 mm în regiunea inferioară pentru a mări spaţiozitatea interiorului. Instrumentele de tip Optitron produc o imagine clară, de înaltă calitate şi au un afişaj colorat cu un tranzistor cu film subţire (TFT) de 3,5 inch, care poate prezenta mai multe informaţii.

Volanul vă creşte încrederea din spatele volanului, datorită formei şi senzaţiei sale la pipăit. Învelişul din piele a oferit volanului modelului meu o aderenţă deosebită.

Butoanele pentru schimbarea volumului audio îmbunătăţesc operarea vehiculului, alături de un controler al vitezei, un DISP (afişaj) şi un TEL (comutator telefonic). Volanul oferă butoane pentru recunoaştere vocală şi tempomat Dynamic Radar Cruise Control

Paddle-shifterii ataşaţi volanului, la modele V6 XLE Touring şi Limited Avalon, ajută şoferul să se simtă "mai sigur" în timpul acţionării sport.

Blind Spot Monitor

Modelul Avalon pe care l-am condus era echipat cu jante din aliaj de 45 cm, reprezentând standardul pentru modelele V6 Touring XLE şi Limited. Acesta a fost dotat şi cu un Blind Spot Monitor, o caracteristică ce utilizează un radar pentru a detecta vehiculele de pe banda adiacentă ce nu pot fi văzute cu uşurinţă de conducătorii auto.

Aceeaşi tehnologie radar a fost adaptată pentru a oferi Rear Cross Traffic Alert, un sistem care detectează traficul cu viteză redusă din spatele vehiculului.

Indicatori Blind Spot Monitor sunt prezenţi şi pe oglinzile exterioare, având un afişaj ce poate fi văzut şi pe afişajul color din interior, acesta putând fi activat cu ajutorul comutatorului Blind Spot Monitor de pe panoul de instrumente.

Rear Cross Traffic Alert utilizează senzori situaţi în partea din spate a maşinilor, care produc semnale sonore când o altă maşină se apropie din spate. Avalon are şi un ecran ce monitorizează partea din spate, ca parte a sistemului de filmare din spatele maşinii.

Ca toate modelele Toyota, Avalon oferă STAR (TM) Safety System, care include controlul stabilităţii Vehiculului (VSC), controlul tracţiunii (TRAC), sistem de frânare progresivă controlată (ABS), distribuţia electronică a forţei de frânare (EBD), asistenţă la frânare (BA) şi tehnologie de frână inteligentă (SST).

Avalon 2013 este disponibil cu un sistem de pre-coliziune, care ajută la atenuarea efectelor în caz de lovire a vehiculului. Prima etapă a sistemului de pre-coliziune strânge centurile de siguranţă şi sistemul de frânare hidraulică, iar a doua etapă poate compensa în caz de presiune necorespunzătoare pe pedala de frână, printr-o frânare optimă.

Garanţia de bază a Toyota pentru 36 de luni/58 000 km este valabilă pentru toate componentele, altele decât uzura normală şi articolele de întreţinere. Alte 60 de luni de garanţie se aplică trenului de rulare până la 96 000 km şi în caz de coroziune, dar fără o limitare a kilometrajului.

Componentele hibrid aferente, inclusiv bateria HV, modulul de comandă a bateriei, modulul de control hibrid şi invertorul/convertor au o garanţie de 8/160 000 km.

Toyota Avalon 2013 XLE Touring cu 4 uşi pe care am condus-o eu avea un preţ recomandat de 35 500 de dolari, plus o taxă auto de 795 de dolari, preţul total fiind de 36 295 de dolari.

Pentru a afla mai multe despre noul Avalon, vizitaţi www.toyota.com / Avalon

Jo Ann Holt este un jurnalist care scrie articole despre maşini în Dallas, Texas, şi un membru al Asociaţiei Scriitorilor Auto din Texas (TAWA).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor