Maşinile nemţeşti, pe ultimele locuri la capitolul fiabilitate
alte articole
Maşinile germane nu sunt atât de fiabile precum se crede. Este concluzia la care a ajuns un studiu realizat de compania britanică Warranty Direct. Astfel, maşini aparţinând unor mărci precum Audi, BMW sau Volkswagen s-au clasat pe ultimele locuri într-un top al fiabilităţii motoarelor. Acestea s-au clasat între ultimele 10 dintre 36 de mărci.
Singurul brand cu o rată a defecţiunilor la motor mai mare decât Audi a fost MG Rover. Nici MINI nu a avut un rezultat cu mult mai bun, ajungând pe antepenultima poziţie în clasamentul fiabilităţii motoarelor, nu foarte departe de compania-mamă BMW care a ocupat un dezonorant loc 29 din 36 de mărci. În ciuda reputaţiei sale pentru propulsoarele „fără moarte”, Volkswagen a ocupat poziţia a noua din coada topului realizat de Warranty Direct, transmite Capital.ro.
De cealaltă parte, maşinile cu cele mai fiabile motoare s-au dovedit a fi cele produse de Honda. Statisticile arată că, în medie, doar una dintre 344 de maşini Honda are o defecţiune la motor raportată şi despăgubită de Warranty Direct, în timp ce în cazul Audi, raportul este de 1/27. Deşi a trecut prin mari probleme în ultimii ani, marca niponă Toyota a urcat pe poziţia a doua în clasamentul fiablităţii motoarelor fiind urmată de nemţii de la Mercedes-Benz care au înregistrat un rezultat cu mult mai bun decât alte branduri germane.
Warranty Direct asigură maşinile din Marea Britanie contra defecţiunilor apărute după perioada de garanţie.
„Deşi numărul de defecţiuni la motor poate părea mic prin comparaţie cu cel din alte zone ale maşinii precum sistemul de direcţie sau cel de suspensie, reparaţiile acestora pot fi extrem de costisitoare”, a declarat directorului general Warranty Direct, Duncan McClure, explicând astfel motivul care a stat la baza realizării unei astfel de ierarhii. Potrivit acestuia, defecţiunile la motor sunt printre cele mai grave defecţiuni, atât pentru client, cât şi pentru compania sa, din cauza costurilor mari la care pot ajunge reparaţiile.
Cea mai mare despăgubire plătită până în prezent de Warranty Direct pentru defectarea unui motor a fost în valoare de 13.000 de lire sterline şi a fost cauzată de un Range Rover.