Toto Dumitrescu, din nou în vizorul legii: Pozitiv la cocaină şi acuzat că a fugit după ce a accidentat o persoană

Toto Dumitrescu, flancat de doi poliţişti, a fost prins la 48 de ore după fuga de la locul accidentului (Facebook - screenshot)
D.B.
17.09.2025
Toto Dumitrescu, flancat de doi poliţişti, a fost prins la 48 de ore după fuga de la locul accidentului (Facebook - screenshot)
D.B.
17.09.2025

Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, riscă arestul preventiv pentru 30 de zile după ce a provocat un accident rutier în cartierul Primăverii din Capitală şi a fugit de la faţa locului.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunţat miercuri că, prin ordonanţa din 17 septembrie, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acestuia.

„Din probatoriul administrat a rezultat că, la data de 14.09.2025, în jurul orei 13:00, în timp ce conducea un autovehicul pe bd. Mircea Eliade din Bucureşti, Sector 1, la intersecţia cu bd. Primăverii, inculpatul a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care nu a acordat prioritate de trecere. Deşi în urma accidentului a rezultat rănirea unei persoane, inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului”, a transmis instituţia, potrivit Agerpres.

Potrivit anchetatorilor, Toto Dumitrescu a fost depistat pozitiv la consumul de cocaină în urma unei expertize la INML.

Incidentul s-a produs duminică, în jurul orei 13:05, la intersecţia bulevardelor Mircea Eliade şi Primăverii. O tânără de 23 de ani a fost rănită şi transportată la spital după ce autoturismul său a fost lovit de maşina condusă de Dumitrescu, care, în urma impactului, a avariat şi un alt vehicul.

Fiul fostului fotbalist nu a rămas la locul accidentului, ci a plecat pe jos, fiind găsit de poliţişti după 48 de ore, într-un apartament. El a fost ridicat şi dus la audieri, iar agenţii au decis reţinerea sa pentru 24 de ore.

Toto Dumitrescu are antecedente penale: în 2021 a fost condamnat la opt luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor