TotalSoft va furniza Electroputere Craiova o platformă software pentru gestionarea activităţii
alte articole
TotalSoft, liderul pieţei de ERP din România, anunţă semnarea unui contract cu Electroputere Craiova, care prevede funizarea unei platforme software complexe, cu componente destinate managementului activităţii specifice producătorului de echipamente electrotehnice
Totodată, vor fi adăugate instrumente de analiză şi raportare financiară, dar şi de urmărire a indicatorilor de performanţă ai companiei.
Contractul s-a semnat la sfârşitul lunii trecute, în urma unui concurs de oferte la care au participat mai mulţi furnizori locali de soluţii ERP, şi are ca obiectiv înlocuirea unei aplicaţii dezvoltate intern, cu o platformă software puternică care să permită gestionarea întegrată a activitaţii de producţie, urmărirea profitabilităţii contractelor, gestiunea resurselor umane şi analiza indicatorilor financiari.
Charisma ERP va sta la baza acestei platforme informatice şi va susţine procesul de transformare internă din cadrul Electroputere, în vederea atingerii obiectivelor de business.
Compania Electroputere Craiova, fondată în anul 1949, are ca obiect de activitate fabricarea echipamentelor electrotehnice pentru piaţa energetică şi transport feroviar şi a realizat, în 2010, o cifră de afaceri de circa 68 milioane euro. Compania a fost privatizata în luna noiembrie 2007, în prezent pachetul majoritar de acţiuni fiind deţinut de firma saudita Al-Arrab Contracting Company Limited.
Electroputere Craiova a afişat pierderi de 8,12 milioane lei pentru primul trimestru din acest an, în creştere uşoară faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 8,10 milioane lei.