Titus Corlăţean şi Bernard Cazeneuve au abordat chestiunea aderării României la Schengen
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, s-a întâlnit luni, la Strasbourg, în marja lucrărilor ”Forumului mondial al democraţiei”, cu ministrul francez pentru afaceri europene, Bernard Cazeneuve, cei doi oficiali abordând şi chestiunea aderării României la spaţiul Schengen.
”În continuarea dialogului iniţiat la Bucureşti în luna septembrie, cei doi demnitari au discutat pe marginea actualizării Foii de parcurs a Parteneriatului strategic româno-francez, în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute de aceasta. Cei doi oficiali au exprimat, de asemenea, satisfacţie pentru menţinerea nivelului crescut al schimburilor economice, Franţa rămânând, în pofida crizei, al treilea partener comercial al României. Totodată, cei doi oficiali au confirmat disponibilitatea de a continua cooperarea pe tema incluziunii romilor”, se arată într-un comunicat MAE.
Şeful diplomaţiei române a salutat, cu acest prilej, măsurile luate de guvernul francez pentru facilitarea condiţiilor de acces pe piaţa muncii a resortisanţilor români. ”Rămânem fideli principiului solidarităţii europene ca soluţie în faţa provocărilor crizei economice, iar decizia Franţei demonstrează că integrarea, nu izolaţionismul, constituie răspunsul corect la problemele actuale”, a afirmat ministrul român de externe.
Cei doi oficiali au abordat şi alte teme ale agendei europene, precum aderarea României la spaţiul Schengen, guvernanţa economică şi Cadrul Financiar Multianual. Demnitarul român a subliniat importanţa participării tuturor statelor membre în procesul de aprofundare a integrării europene, inclusiv a celor care nu sunt încă parte a zonei euro, pe baza principiilor coeziunii şi solidarităţii. Ministrul afacerilor externe a pledat, în context, pentru o decizie favorabilă ţării noastre în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen.
Dialogul a vizat şi evoluţiile de interes ale agendei regionale, cu accent pe dimensiunile estică şi sudică ale Politicii de Vecinătate a UE. A fost evidenţiat rolul Consiliului Europei în susţinerea reformelor democratice din statele Parteneriatului Estic, partea română reiterând vocaţia europeană a Republicii Moldova, îndreptăţită să aspire, pe fondul eforturilor depuse în ultima perioadă, la integrarea în Uniunea Europeană.