Titus Corlăţean a evocat necesitatea redeschiderii ambasadei Columbiei la Bucureşti

Ministrul de externe, Titus Corlăţean, a avut vineri o întâlnire bilaterală cu omologul columbian Maria Angela Holguin Cuellar, în cadrul căreia a evocat necesitatea redeschiderii ambasadei Columbiei la Bucureşti, informează MAE.
Epoch Times România
26.01.2013

Ministrul de externe, Titus Corlăţean, a avut vineri o întâlnire bilaterală cu omologul columbian Maria Angela Holguin Cuellar, în cadrul căreia a evocat necesitatea redeschiderii ambasadei Columbiei la Bucureşti, informează MAE.

Întrevederea a avut loc în marja Reuniunii ministeriale UE-CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene), de la Santiago de Chile.

Şeful diplomaţiei române a subliniat angajamentul României de a contribui la impulsionarea cooperării dintre cele două regiuni, precum şi interesul deosebit faţă de amplificarea relaţiilor sale bilaterale cu ţările din America Latină.

Cei doi oficiali au trecut în revistă agenda relaţiilor politice şi economice româno-columbiene, au salutat dinamismul de excepţie al cooperării economice şi au convenit că este necesară impulsionarea dialogului politico-diplomatic, context în care Corlăţean a menţionat necesitatea redeschiderii ambasadei Columbiei la Bucureşti.

Cei doi miniştri au convenit asupra realizării unei vizite oficiale, în cursul anului 2013, la nivel de ministru al afacerilor externe.

În ceea ce priveşte relaţiile economice bilaterale, cei doi oficiali „au exprimat satisfacţia faţă de dinamica semnificativă a schimburilor comerciale înregistrată în ultimii ani, Columbia devenind astfel al doilea partener comercial al României în America Latină, precum şi faţă de perspectivele deosebit de favorabile pentru amplificarea acestora”, potrivit comunicatului MAE.

În cadrul întrevederii a fost evidenţiată importanţa Tratatului de Liber Schimb UE-Peru(Columbia, aprobat de Parlamentul European, în 2012, pentru consolidarea relaţiilor economice dintre cele două părţi, deschizând noi perspective de cooperare la nivelul comunităţilor de afaceri române şi peruane. Tratatul urmează să intre în procedură de aprobare în Parlamentul României.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor