Timiş: Criza economică amână decolmatarea Canalului Bega
Finalizarea lucrărilor de decolmatare a canalului Bega din Timiş, care reprezintă primul pas spre reintroducerea acestuia în circuitul navigabil fluvial european, se prelungeşte cu un an, transmite corespondentul AGERPRES.
"Primii bani ne-au venit abia în luna iunie. În acest context, am solicitat prelungirea termenului de încheiere a lucrărilor cu nouă luni, până în septembrie 2010", a declarat şeful Direcţiei Apelor Banat, Titu Bojin.
Faţă de proiectul iniţial de fezabilitate, întocmit în 1999, actualul proiect include şi reparaţia malurilor, ecologizarea canalului urmând să se facă pe o porţiune de 40 de kilometri, între Timişoara şi frontiera cu Serbia.
Decolmatarea canalului Bega reprezintă un proiect mai vechi al administraţiei timişene, care urmăresc atât înlăturarea pericolului de inundaţii, prin adâncirea albiei, cât şi transformarea râului într-un curs navigabil. Prin aceste lucrări, canalul Bega se va adânci cu până la patru metri, ceea ce va duce la un nivel al apei de şapte-opt metri, adâncime care permite navigaţia pe acest curs de apă. La finele lui 2010, pe Bega vor putea naviga ambarcaţiuni de agrement, vaporaşe, şlepuri, până la graniţa cu Serbia, pe o distanţă de 43 de kilometri.
Valoarea lucrărilor este de 17 milioane de euro, banii provenind dintr-un împrumut de 61 de milioane euro, pe care România l-a perfectat în ianuarie 2007 cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat finanţării proiectului privind apărarea împotriva inundaţiilor din zona de sud-vest a ţării. Cele 17 milioane de euro destinate ecologizării canalului Bega reprezintă prima etapă a procesului de reluare a navigaţiei comerciale şi turistice.
Canalul Bega este primul canal navigabil construit în România, lungimea navigabilă fiind de 44 de kilometri pe teritoriul ţării noastre şi 72 de kilometri pe teritoriul Serbiei.
Canalizarea râului Bega a început în 1728, în amonte de Timişoara, când contele Claudius Mercy a dispus săparea unui canal care să contribuie la asanarea terenurilor inundabile din jurul Timişoarei. În 1739, inginerul olandez Maximilian Fremaut a continuat canalizarea. Ulterior, canalul a fost folosit la transportul buştenilor din pădurile de lângă Făget, în oraş. Canalul navigabil propriu-zis se întindea pe un traseu complet nou, cu o lungime totală de 116 kilometri, până la confluenţa cu Tisa.
În noiembrie 1732, pe canal a circulat primul vapor, până la Pancevo. În anul 1857, canalul Bega a fost utilizat pentru transportul a patru locomotive aduse la Timişoara din Austria, cu care au fost înzestrate primele garnituri de tren care au circulat pe relaţia Timişoara-Stamora Moraviţa - Jasenovo - Buziaş, cu o lungime de 120 de kilometri.
În anul 1869, pe canalul Bega s-au făcut primele curse de pasageri. Transportul de pasageri pe canal a cunoscut un vârf de circa 500.000 pasageri în anul 1944, navele fiind suspendate în anul 1967.