Teodorovici, numit consilier onorific al lui Tudose. Debutează prin a-l cita pe Iohannis
alte articole
Fostul ministru al Fondurilor Europene în guvernul Ponta, Eugen Teodorovici, confirmă, pe Facebook, că a acceptat să fie numit consilier onorific al premierului Tudose. Teodorovici mai anunţă că va ocupa acest post doar atât timp cât propunerile sale în domeniu vor fi luate în considerare, concomitent cu neacceptarea oricăror "fantezii" sau ''ţopăieli'' fiscale.
Reamintim că expresia "ţopăieli fiscale" a fost folosită de preşedintele Iohannis în discursul de la învestirea în funcţie a Guvernului Tudose pentru a critica măsurile anunţate de PSD în noul program de guvernare.
"Mulţi m-au întrebat de ce am acceptat o astfel de numire mai ales după ce numele meu a fost vehiculat şi aşteptat de foarte mulţi pentru funcţii cheie în Guvern şi, în special, pentru modul (total nejustificat spun unii!) în care am fost tratat de conducerea PSD.
Consider că activitatea guvernamentală trebuie să se desfăşoare cu profesionişti capabili să ia decizii corecte, la momentul oportun şi, înainte de toate, exclusiv în interesul ţării.
Nu am niciun motiv să refuz solicitarea actualului premier care, mai mult ca sigur, a fost fundamentată de realizările din timpul mandatelor mele de la fonduri europene şi finanţe publice. Nu voi refuza niciodată o astfel de solicitare, întrucât cred că dovada profesionalismului trebuie arătată atunci când este nevoie de ea, fără a ţine cont de orgolii personale sau partinice", scrie Teodorovici, pe Facebook.
Teodorovici mai adaugă că nu există nimic care să-l facă să nu accepte o solicitare de sprijin din partea cuiva, cu atât mai mult atunci când această rugăminte vine din partea prim-ministrului, indiferent de culoarea politică a Guvernului condus de acesta.
"Traversăm o perioadă dificilă în care profesionalismul şi capacitatea de a lua decizii ar trebui să fie dominantele unei echipe guvernamentale la început de drum. Provocările care urmează mă fac să acord încredere premierului Tudose în determinarea de a schimba abordarea la nivelul echipei guvernamentale (insuficient de experimentată pentru a face faţă acestora). Dificultăţile prezentului şi provocările viitoare impun absenţa oricăror forme de amatorism, în special la nivel guvernamental.
Voi ocupa această funcţie onorifică doar atât timp cât propunerile pe care le voi face în diferite sectoare ale economiei vor fi luate în considerare, concomitent cu neacceptarea oricăror "fantezii" sau ''ţopăieli'' fiscale", concluzionează fostul ministru.
Amintim că Teodorovici este unul dintre cei care contestă hotărât impozitul pe cifra de afaceri.