Teodor Baconschi s-a întâlnit cu reprezentanţii companiilor americane din România
Ministrul de externe Teodor Baconschi a participat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai companiilor americane prezente în România, organizată de Camera de Comerţ Americană din România (AmCham) la sediul său, informează MAE.
Reuniunea a avut loc în contextul adoptării, în septembrie, a Declaraţiei Comune România-SUA privind Parteneriatul Strategic pentru secolul 21, cu prilejul vizitei la Washington a preşedintelui României (13 septembrie 2011).
Şeful diplomaţiei române a reiterat importanţa acestui Parteneriat, concentrându-se asupra dimensiunii sale economice şi a cooperării cu mediul de afaceri, unde AmCham are un rol aparte.
Prezentând stadiul situaţiei actuale economice din România şi oportunităţile din ţara noastră, ministrul a invitat AmCham să colaboreze cu MAE şi alte instituţii vizate pentru a promova aceste aspecte în dialogul cu potenţiali investitorii americani.
Reprezentanţii AmCham şi ai companiilor americane prezente s-au arătat interesaţi, în special, de identificarea unor modalităţi concrete de consolidare a dialogului şi cooperării cu autorităţile române, inclusiv prin constituirea unor parteneriate public-privat.
S-a convenit, de asemenea, de principiu, lansarea unui efort comun pentru organizarea unor campanii de promovare a potenţialului deosebit pentru investiţii al pieţei româneşti, precum şi a companiilor din România pe teritoriul SUA.
"Am căzut de acord cu reprezentanţii AmCham asupra aprofundării dialogului, inclusiv prin organizarea unor întâlniri periodice, pentru a facilita atingerea obiectivului de aducere a relaţiilor economice bilaterale cât mai aproape de nivelul cooperării pe dimensiunea de securitate", a subliniat ministrul Teodor Baconschi.
AmCham a fost înfiinţată în 1993 de către investitorii americani din România şi este una din cele 105 camere de comerţ americane care funcţionează în 91 de state, având afiliere la Camera de Comerţ a Statelor Unite, cu sediul la Washington DC, şi la Consiliul European al Camerelor Americane de Comerţ (ECACC).
AmCham are peste 300 de membri, în marea lor majoritate companii americane, dar şi internaţionale şi locale, care derulează afaceri în România, precum şi întreprinderi mici şi mijlocii şi persoane din conducerea acestor companii, care sprijină şi respectă politicile Camerei de Comerţ a SUA.
AmCham are ca principal obiectiv promovarea intereselor companiilor membre pe piaţa românească, prin asigurarea unui dialog permanent cu reprezentanţii guvernamentali.
Declaraţia comună de Parteneriat Strategic dintre România şi Statele Unite, adoptată cu prilejul vizitei preşedintelui României, Traian Băsescu, în SUA, la 13 septembrie 2011, a deschis noi oportunităţi pentru consolidarea relaţiilor economice bilaterale. Consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic este menţionată explicit, în cuprinsul documentului, ca zonă de interes prioritar pentru cooperarea bilaterală viitoare.