Tensiuni şi contradicţii între liberali la dezbaterile despre buget

Mai multe contradicţii au fost exprimate între liberali luni, la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL, la dezbaterile referitoare la bugetul anului 2013. Discuţii tensionate au apărut şi între liderii PNL Crin Antonescu şi Călin Popescu-Tăriceanu, care a precizat că proiectul de buget pregătit de Guvernul Ponta este inaplicabil.
Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
21.01.2013

Mai multe contradicţii au fost exprimate între liberali luni, la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL, la dezbaterile referitoare la bugetul anului 2013. Discuţii tensionate au apărut şi între liderii PNL Crin Antonescu şi Călin Popescu-Tăriceanu, care a precizat că proiectul de buget pregătit de Guvernul Ponta este inaplicabil.

În şedinţa PNL, ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu a prezentat proiectul de buget, apoi au urmat numeroase discuţii la care au participat mulţi membri ai partidului, iar fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a adus cu foarte multe critici.

Tăriceanu a declarat că proiectul de buget trebuie modificat, ca să nu înrăutăţească situaţia din economie şi că şi-a dorit ca bugetul de stat pentru acest an să presupună măsuri de reformă "abrupte", care nu vor mai putea fi realizate în altă perioadă.

Liberalul a avansat ideea negocierii unui deficit mai mare cu 1% cu oficialii europeni.

"Eu am spus foarte simplu că este un buget care nu-mi inspiră optimism şi că mi-aş dori mai mult, pentru PNL, pentru USL, pentru Guvern, pentru ce facem noi pentru ţară şi am subliniat faptul că poate suntem într-un moment politic unic. Nu ştiu dacă în următorii 15-20 de ani România se va mai regăsi în situaţia de a mai avea o majoritate atât de puternică, care să poată să adopte măsuri de reformă abrupte, dar care să aducă consecinţele pozitive în perioada imediat următoare", a declarat Tăriceanu.

Fostul premier a mai precizat că anul viitor este un an electoral, "puţin propice pentru adoptarea unor măsuri de reformă puternice"

Şi la şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Naţional Executiv, Călin Popescu-Tăriceanu şi-a exprimat rezervele faţă de proiectul de buget la Guvernului Ponta.

„Este un buget care nu îmi inspiră optimism. Cred că există rezerve mari de cheltuieli. De aici s-ar putea degaja o serie de resurse. Trebuie să ne uităm pe partea de impozite. Avem 5 milioane de pensionari, raportul ideal ar fi de 2 angajaţi la un pensionar”, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Spre finalul discuţiilor, Tăriceanu a mai afirmat că acest proiect nu se poate aplica, iar multe dintre prevederi sunt eronate, moment în care Crin Antonescu i-a cerut să vină cu o variantă mai bună pentru buget.

După finalizarea discuţiilor, un jurnalist l-a întrebat pe Antornescu ce crede despre faptul că Tăriceanu susţine ideea măririi deficitului în plus
cu 1%.

"Sigur că domnul Tăriceanu propunea acest lucru şi sigur că şi mie, şi multor colegi, dacă nu tuturor ne-ar fi surâs o asemenea variantă. Am avut discuţia asta despre deficit şi când s-a vorbit în Parlament, vă aduceţi aminte anul trecut, despre Tratatul de bună guvernanţă fiscală, despre regimul deficitelor pentru ţările din Uniunea Europeană unde nu putem compara România cu Germania. Da, ar fi fost bine, numai că noi trebuie să distingem între ceea ce ne dorim şi ceea ce este realizabil.

După semnarea Tratatului de guvernanţă fiscală, după măsurile luate la nivelul Uniunii Europene, pur şi simplu FMI-ul, în ciuda insistenţelor pe care guvernul le-a făcut, nu poate accepta o asemenea majorare de deficit. Oricum în negociere s-a obţinut o majorare, cred, de 0,4 a deficitului.

Aşa încât şi domnul Tăriceanu, care a fost prim-ministru şi care este un om perfect informat în legătură cu aceste lucruri, înţelege şi distinge între dorinţă şi putinţă în condiţiile în care se află România, în care se află guvernul României în raporturile sale cu FMI-ul acum", a răspuns Crin Antonescu..

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor