Tăriceanu : F. Hollande are o atitudine salutară în ceea ce priveşte viitorul demers comun european

Francois Hollande. (- / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
09.05.2012

Fostul premier liberal al României, Călin Popescu Tăriceanu aprecizază, într-o declaraţie făcută AGERPRES, că noul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, "are o atitudine salutară în ceea ce priveşte viitorul demers comun european".

 

"Deşi nu aparţine aceleiaşi familii politice din care fac parte, sunt încrezător că noul preşedinte francez, socialistul Francois Hollande, va putea da un alt impuls, unul pozitiv, în rezolvare problemelor europene amplificate ca urmare a abordării unilaterale, prin promovarea cu religiozitate, chiar impunerea excesivă, a austerităţii ca modalitate de a depăşi criza economico-financiară", a declarat, miercuri, Călin Popescu Tăriceanu.

În context, parlamentarul liberal a explicat că apariţia crizei economice, financiare "impunea luarea de măsuri", dar faptul că "apostolii austerităţii" au mizat "pe o dimensiune unică, repetată cu insistenţă pentru a reuşi ieşirea la liman - măsuri de austeritate urmate de alte măsuri de austeritate - s-a constituit într-un fapt de salvare de scurtă durată, în unele cazuri chiar iluzoriu, ce nu a făcut decât să prelungească criza, pe alocuri să o aprofundeze".

Călin Popescu Tăriceanu, subliniind faptul că măsurile de austeritate au condus şi la ,,inhibarea cererii pe piaţă", aprecia că ,,doar prin dezvoltare economică, crearea de noi locuri de muncă, stimularea iniţiativei antreprenoriale se poate reuşi realizarea competitivităţii şi amplificarea exportului, adică obţinerea unor parametri economici ce asigură dezvoltare durabilă".

Parlamentarul liberal a menţionat cazurile Irlandei unde "măsurile de austeritate aplicate riguros au eşuat în mare parte" şi Islandei - ţară care, nefăcând parte din Uniunea Europeană şi sistemul euro, "a reuşit prin competitivitate şi creşterea exporturilor să-şi rezolve criza gravă datorată falimentului băncilor şi să înregistreze, ulterior, dezvoltare".

"Pactul de guvernanţă fiscală, susţinut cu prioritate de Germania şi Franţa lui Sarkozy se referă, practic, la o atitudine de viitor, dar nu rezolvă problema datoriilor publice actuale. De acest fapt au devenit conştiente şi popoarele europene. Rezultatul scrutinurilor electorale din Franţa şi Grecia, dar nu numai, sunt un semnal luat în seamă", a menţionat Tăriceanu.

Potrivit acestuia "o posibilă mutaţie în gândirea liderilor europeni", în consonaţă cu afirmaţiile lui Francois Hollande, ar fi şi viitoarea agendă a Consiliului European care ,,are ca subiect principal de dezbatere creşterea economică şi nu măsurile de austeritate".

"Estimez că noul Guvern al României va acţiona tocmai în acest sens, sper că Germania şi Franţa vor găsi soluţii de compromis care să ducă la stabilitate şi dezvoltare economică în Europa ", a subliniat Călin Popescu Tăriceanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor