Sute de sindicalişti de la metrou care au protestat la Ministerul Transporturilor, în marş spre Guvern

În apropierea Ministerului Transporturilor, câteva sute de sindicalişti de la metrou au protestat miercuri la prânz. După aproximativ două ore, protestatarii au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, unde vor continua acţiunea până aproape de ora 16.00.
Palatul Victoria, sediul Guvernului României (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Liviu Şerbănescu
06.03.2013

În apropierea Ministerului Transporturilor, câteva sute de sindicalişti de la metrou au protestat miercuri la prânz. După aproximativ două ore, protestatarii au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, unde vor continua acţiunea până aproape de ora 16.00.

Membri ai Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM) au organizat protestul început în jurul orei 12.30, în faţa Ministerului Transporturilor.

Sindicaliştii au afişat bannere pe care scrie "Nu ne-a omorât Băsescu ... Ne omoară Antonescu, el şi doctorul Oprescu", "Azi mândria României, mâine sluga Primăriei", "Radu Aurel - fost director de cantină conduce azi Metroul susţinut de liderii Vanghelie şi Bejenariu", "La metrou e pe avarii numai fondul de salarii", "Ponta azi propagă noul distrugând întâi metroul".

După acest protest, sindicaliştii au plecat în marş spre Piaţa Victoriei în jurul orei 14.30, pe traseul strada Gara de Nord - breteaua de legătură dintre strada Gării de Nord şi Calea Griviţei - strada Polizu - strada Buzeşti - Piaţa Victoriei.

Ca urmare, între orele 14.15 şi 15.15, traficul rutier va fi restricţionat pe traseul de deplasare a protestatarilor, pe primele două benzi de circulaţie.

Conform restricţiilor din timpul protestului din Piaţa Victoriei, va fi asigurată circulaţia în două sensuri pe Bulevardul Aviatorilor, către Calea Victoriei şi Bulevardul Lascăr Catargiu, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Sindicaliştii de la metrou vor continua acţiunea de protest în Piaţa Victoriei până la ora 15.45, în spaţiul delimitat de Bulevardul Aviatorilor, Şoseaua Kiseleff şi breteaua aflată în prelungirea Bulevardului Iancu de Hunedoara.

Protestatarii sunt nemulţumiţi că nu le vor fi majorate salariile, dar şi pentru faptul că Metrorex ar putea trece în subordinea municipalităţii, ceea ce ar însemna o scădere a salariilor, potrivit liderului Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor