Susţinătorii lui Hugo Chavez ar fi ascuns moartea acestuia timp de 2 luni
alte articole
Hugo Chavez, fostul preşedinte marxist al Venezuelei, ar fi murit cu două luni înainte ca moartea să-i fie recunoscută public, susţine fostul şef al securităţii lui Hugo Chavez, Leamsy Salazar, momentan refugiat în SUA.
Moartea lui Chavez a fost anunţată pe 5 martie 2013, după o lungă perioadă în care Chavez nu mai apărea public.
Guillermo Cochez, un fost ambasador panamez la Organizaţia Statelor Americane, care pregăteşte un proces împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor din Venezuela, Diosdao Cabello, a făcut anunţul pe Twitter.
"Leamsy Salazar confirmă că Chavez a murit la 7:32 PM pe 30 decembrie 2012. Câte minciuni au spus pentru a-i acoperi moartea. Neruşinare" a declarat el în anunţul său.
Chavez a fost diagnosticat cu cancer în 2011. După repetatele operaţii suferite de Chavez în Cuba, dispariţia din viaţa publică a preşedintelui marxist, de altfel cunoscut pentru verva sa, a născut teorii conspiraţioniste privitoare la deces, opoziţia din Venezuela acuzând Puterea de muşamalizarea morţii liderului.
Venezuela, ţara cu cele mai mari rezerve cunoscute de ţiţei, este în prezent una dintre cele mai ruinate economii, având o devastatoare rată a inflaţiei care a generat şi o penurie de alimente.
În ciuda politicilor socialiste de naţionalizare duse de Hugo Chavez, care a extins controlul statului asupra economiei şi a umflat bugetele sociale, populaţia venezueleană a sărăcit, ţara suferind o severă lipsă de bunuri de bază şi alimente. Spirala inflaţionistă şi controlul statului asupra economiei au produs o piaţă neagră înfloritoare şi o clasă nouă de îmbogăţiţi, stimulând specula cu bunuri şi alimente.
Salazar, care la un moment dat devenise şi şeful securităţii lui Cabello, este din decembrie refugiat în SUA. Conform unor surse interne, Salazar l-a acuzat pe Cabello de conducere a unor carteluri de droguri care ar avea o cifră de afaceri de mai multe miliarde USD.
Nicolas Maduro, prezentul preşedinte al Venezuelei şi continuatorul liniei politice marxiste trasate de Chavez, răspunde acuzaţiilor afirmând că acestea ar fi parte din complotul imperialist menit să ruineze socialismul în Venezuela.
Dacă se dovedesc adevărate, acuzaţiile fostului şef al securităţii vor dinamita legitimitatea guvernului Maduro, anulând o serie de ordonanţe care au fost semnate de Chavez după 30 decembrie.