Sursa secretă de energie a oamenilor celebri
A trage un pui de somn dulce în miezul zilei nu este doar pentru copiii mici sau pentru pisicile leneşe care se lăfăie la soare.
O, nu, unele dintre cele mai vestite minţi din istorie au apreciat somnul calificându-l drept armă secretă pentru productivitate şi, cine ştie, poate chiar pentru salvarea planetei.
Churchill, campion mondial la sieste
Winston Churchill nu era doar un lider de război şi un orator de excepţie, el a transformat somnul într-un fel de eveniment olimpic privat.
Pentru el, un pui de somn de 20 de minute nu era doar o pauză, era un generator de superputere! Cu această tehnică, îşi împărţea ziua în două şi trăia, practic, „două zile într-una”. Problemă că ziua are doar 24 de ore? Churchill a rezolvat-o cu o pernă şi o determinare de fier.
Desigur, nu se considera un simplu muritor supus tiraniei timpului. Nu, el trata timpul ca pe o pacoste amabilă, ceva ce poate fi negociat, rearanjat sau, la nevoie, ignorat cu graţie britanică.
Napoleon, strategul somnului de campanie
Napoleon Bonaparte, omul care a cucerit jumătate de Europă cu o mână de soldaţi şi o piele de urs, era un alt fan al siestelor. Dormea doar patru ore pe noapte, dar ştia să recupereze strategic, chiar şi pe câmpul de luptă.
Pentru Napoleon, un pui de somn era o manevră tactică. Întins pe pielea sa de urs, în timp ce tunurile bubuiau în fundal, el îşi încărca bateriile şi se trezea cu o claritate care, după cum susţinea el, friza supranaturalul. Cine are nevoie de opt ore de somn când poţi avea o strategie impecabilă şi un aşternut confortabil?
Somnul unui filozof
Aristotel, filozoful neobosit al Greciei antice, era la fel de devotat somnului său ca şi meditaţiilor sale asupra naturii realităţii.
Era fascinat de starea hipnagogică, acea graniţă ciudată dintre veghe şi somn, în care gândurile cuiva se abat în direcţii ciudate, semi-lucide.
El a observat că, în această stare fragilă, pe jumătate conştientă, ideile se prezentau cu o claritate şi o stranietate pe care starea obişnuită de veghe nu le-ar putea produce niciodată.
„Pentru că adesea, atunci când cineva doarme”, a spus el, ”există ceva în conştiinţă care declară că ceea ce se prezintă atunci nu este decât un vis.”
Somnul a dus la zâmbetul Mona Lisei
Secole mai târziu, Leonardo da Vinci a dus această noţiune la înălţimi cu totul noi şi uşor excentrice.
Devotamentul lui Leonardo faţă de arta sa a fost atât de profund încât a considerat somnul tradiţional o risipă de timp.
Astfel, a adoptat ceea ce azi numim ciclul de somn Uberman — o serie de sieste de 20 de minute la fiecare patru ore.
Acest regim i-a permis să funcţioneze cu doar două ore de somn pe zi, în timp ce lucra meticulos la enigmaticul zâmbet al Mona Lisei.
Departe de a-i diminua creativitatea, această rutină a făcut-o să înflorească.
Somnul cu creionul al lui Einstein
Albert Einstein susţinea că avea nevoie de zece ore de somn pe noapte, plus un pui de somn ocazional în timpul zilei. Pentru el, somnul nu era doar un lux; era o parte esenţială a arsenalului său ştiinţific, la fel de importantă ca ecuaţiile sale şi celebra sa mustaţă.
Somnul lui Einstein era mai degrabă un micro-eveniment bine pus la punct, proiectat ştiinţific, menit să-l menţină pe marginea conştiinţei.
La fel ca Aristotel, Einstein era interesat de starea hipnagogică, el îşi permitea să se scufunde în apele puţin adânci ale primei etape a somnului, fără să se aventureze mai departe.
Pentru a rămâne la graniţa dintre veghe şi somn, obişnuia să se aşeze într-un fotoliu, ţinând în mână un creion sau, pentru un plus de efect, o lingură. Când începea să adoarmă, obiectul îi scăpa dintre degete, căzând zgomotos şi trezindu-l exact la timp pentru a capta ideile efemere ale acelei stări.
Aceasta era metoda lui improvizată de trezire, un soi de alarmă naturală, care îi deschidea porţile inspiraţiei în care creierul evocă viziuni ciudate, senzaţii vii şi, probabil, câte o Teorie a Relativităţii.
Versiunea proprie a lui JFK
Preşedintele John F. Kennedy, cu o agendă plină până la refuz de treburi legate de conducerea Lumii Libere, era la fel de dedicat artei unui pui de somn bun, adesea însoţit de soţia sa, Jackie.
JFK a preluat această practică de la predecesorul său, Dwight D. Eisenhower, care la rândul său a preluat-o de la, da, aţi ghicit, Winston Churchill.
Astfel, s-a conturat o veritabilă tradiţie transgeneraţională a liderilor lumii, care guvernau cu înţelepciune şi claritate, susţinuţi de momentele lor binecuvântate de odihnă.
Momentul becului lui Edison
Thomas Edison, strălucitul inventator şi maestru al odihnei pe fugă, avea o relaţie complicată cu somnul, dar nu era prea dornic să recunoască acest lucru.
Deşi considera somnul o relicvă inutilă a epocilor primitive, nu putea scăpa de nevoia de a dormi. Se odihnea oriunde şi oricând apuca, chiar şi în mijlocul experimentelor sale. Aşa a creat, fără să vrea, o categorie specială de „om care doarme, dar neagă că doarme”.
După ce a prezentat lumii becul, a avut o relaţie ambivalentă cu somnul, pe care îl considera o pacoste destul de învechită „din vremea peşterilor noastre”.
Astfel, de la filozofi şi artişti la savanţi şi lideri, somnul s-a dovedit a fi nu doar o necesitate biologică, ci şi o poartă către creativitate, claritate şi inspiraţie — o sursă de geniu ascunsă în liniştea dintre vis şi realitate.
Apoi avem scriitorii, acei artizani ai cuvintelor, pentru care un somn bun nu este doar un capriciu, ci un combustibil esenţial al procesului creativ.
Tolkien, Lewis, Murakami
J.R.R. Tolkien şi C.S. Lewis, doi dintre cei mai influenţi autori ai literaturii fantastice, nu rezistau fără un pui de somn la prânz, probabil mormăind în somn gânduri profunde despre dragoni, elfi şi lumi imaginare.
Haruki Murakami, enigmaticul scriitor japonez ale cărui romane îmbină suprarealismul, realismul magic şi o doză generoasă de referinţe la cultura pop, nu este cunoscut doar pentru poveştile sale despre pisici vorbitoare şi realităţi alternative, ci şi pentru devotamentul său faţă de arta somnului.
Pentru Murakami, siestele nu sunt doar un obicei, ci o adevărată slujbă cu jumătate de normă. Se spune că face până la patru sieste pe zi, fiecare siestă fiind cronometrată cu precizia unui ceas elveţian.
Morala, dacă există una (şi aproape sigur nu există), este că somnul poate fi arma supremă a productivităţii — de la generali la genii, de la politicieni la pictori, toţi au demonstrat asta.
Somnul este un ritual esenţial, rafinat până la rang de artă de oameni care, poate, ar fi putut schimba lumea fără el — dar au ales să nu o facă. Şi poate că acesta este un gând la care merită să reflectaţi în timpul unui somn de 20 de minute.
