Supercupa Europei - "Important este că am câştigat", a afirmat Lionel Messi
alte articole

Starul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi (FC Barcelona/facebook)
Starul argentinian al echipei FC Barcelona, autor a doua goluri în Supercupa Europei adjudecată de catalani cu scorul de 5-4 după prelungiri (3-1, 4-4) în faţa formaţiei FC Sevilla, marţi seara la Tbilisi, a apreciat că "cel mai important lucru este că "am câştigat această Supercupă".
"Noi nu ne-am creat un avantaj suficient şi am slăbit ritmul, iar ei au început să-şi creeze ocazii şi să ne preseze. Am terminat în suferinţă un meci pe care practic îl aveam în mână.
Dar important este că am câştigat această Supercupă la debutul în noul sezon. Acum, mai avem un titlu de câştigat în faţa lui Bilbao (în Supercupa Spaniei). Sunt mulţumit să încep noul sezon cu această victorie, a fost dificilă şi îi acordăm multă importanţă", a adăugat Messi.