SUA şi Arabia Saudită pregătite să înfrunte acţiunile “destabilizatoare” ale Iranului

Casa Alba a declarat că, în timpul unei întâlniri între preşedintele american şi prinţul încoronat saudit, cei doi au abordat importanţa cooperării economice dintre cele două ţări, precum şi confruntarea cu activităţile regionale destabilizatoare ale iranienilor.
Preşedintele american Donald Trump discută cu prinţul încoronat saudit Mohammed bin Salman în Biroul Oval al Casei Albe, în Washington, D.C., 14 martie 2017. (Mark Wilson/Bloomberg/Getty Images)
Andrei Popescu
16.03.2017

Preşedintele american Donald Trump şi prinţul încoronat saudit Mohammed bin Salman au promis, cu ocazia unei întâlniri ce a avut loc marţi la Casa Albă, că vor îmbunătăţi cooperarea economică bilaterală şi vor înfrunta “activităţile regionale destabilizatoare” ale Iranului, conform unei declaraţii publicate de administraţia SUA.

Trump a reiterat suportul său pentru parteneriatul strategic dintre SUA şi Arabia Saudită şi pentru un nou plan de cooperare economică americano-saudită, ce ar putea avea o valoare potenţială de peste 200 miliarde de dolari în investiţii directe şi indirecte în următorii patru ani, a afirmat Casa Albă într-o declaraţie publicată miercuri.

Cei doi lideri au subliniat faptul că îmbunătăţirea cooperării economice ar putea duce la crearea până la un milion de locuri de muncă directe americane în următorii patru ani, milioane de locuri de muncă indirecte americane, precum şi locuri de muncă în Arabia Saudită.

Crearea de locuri de muncă în America a fost una dintre cele mai importante promisiuni făcute de preşedintele Trump în timpul campaniei sale prezidenţiale de anul trecut.

Programul se va concentra pe domeniile energetic, industrie, infrastructură şi tehnologie, conform declaraţiei Casei Albe. Cei doi lideri au convenit, de asemenea, în ceea ce priveşte continuarea consultărilor în sectorul energiei pentru a asigura o creştere economică globală, printre altele.

Trump şi prinţul Mohammed “au evidenţiat cât de importantă este confruntarea cu activităţile regionale destabilizatoare ale Iranului” şi au precizat că vor continua să monitorizeze şi să aplice cu stricteţe acordul nuclear încheiat în 2015 între marile puteri şi Teheran, se mai susţine în declaraţia Casei Albe.

Trump a criticat în repetate rânduri acordul nuclear, care prevede ca Iranul să îşi limiteze activităţile nucleare în schimbul reducerii sancţiunilor internaţionale.

În timpul întâlnirii de marţi, Trump şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa pentru o soluţionare cuprinzătoare şi durabilă a conflictului israeliano-palestinian şi dorinţa de a continua să coopereze cu saudiţii pentru rezolvarea problemelor regionale, mai susţine declaraţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor