SUA ia în considerare pregătirea trupelor militare ucrainene
alte articole
Oficialii americani iau în considerare extinderea misiunii americane de pregătire militară în Ucraina pentru a include trupele militare şi de operaţiuni speciale, cel mai probabil concentrându-se pe activităţi tactice de bază, a declarat luni un general al armatei americane.
General-locotenentul Ben Hodges, şeful forţelor armate americane în Europa, a declarat că extinderea misiunii – de la pregătirea gărzilor Ministerului de Interne la pregătirea forţelor aflate sub controlul Ministerului Apărării – nu înseamnă că administraţia americană va furniza Ucrainei arme letale, conform Yahoo News.
“Cred că sunt două lucruri complet diferite”, a declarat Hodges. “Pregătirea pe care o facem acum cu ei implică propriul lor echipament.”
Noul program va începe în toamnă, după finalizarea programului actual şi se va concentra pe activităţi tactice de bază, mai ales tehnici de a apăra viaţa soldaţilor şi operaţiuni în mediu foarte disputat, a susţinut generalul.
Statele Unite au furnizat forţelor ucrainene ajutor non-letal pentru a le susţine în lupta lor împotriva rebelilor separatişti pro-ruşi, dar administraţia Obama s-a opus până în prezent furnizării de arme letale.
Hodges a declarat reporterilor de la Pentagon că SUA a oferit Ucrainei echipamente în valoare de milioane de dolari, incluzând vehicule militare blindate Humvee, căşti, armură corporală, ochelari cu vedere pe timp de noapte şi sute de kilograme de provizii medicale.
Anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014 şi suportul acesteia pentru rebelii separatişti a forţat SUA să îşi intensifice programele de antrenament pentru a ca aliaţii NATO s[ calmeze situaţia în apropierea Rusiei.
Aproximativ 310 membri ai Brigăzii Aeropurtate nr. 173, cu baza în Vicenza, Italia, pregătesc în prezent cel de-al doilea dintre cele trei batalioane ale gărzii naţionale ucrainene la Centrul Internaţional pentru Menţinerea Păcii şi Securităţii din Yavoriv, în vestul Ucrainei, în apropierea graniţei cu Polonia.
Pregătirea celui de-al treilea batalion este aşteptată să se finalizeze până în 15 noiembrie, după care SUA şi alţi aliaţi occidentali ar putea începe pregătirea forţelor militare ucrainene regulate, dacă se va ajunge la un acord cu Kievul în privinţa detaliilor şi a programului de pregătire.
Hodges a declarat că Lituania, Canada şi Marea Britanie au ajutat la pregătirea trupelor ucrainene.
Generalul american a mai susţinut că încă nu a fost luată o decizie finală asupra pregătirii forţelor militare ucrainene şi că această chestiune este analizată, urmând ca un răspuns decisiv să fie dat în curând.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.