Sturza după întâlnirea cu preşedintele Parlamentului: Am de gând să-mi duc mandatul până la sfârşit

Candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru, Ion Sturza, a avut luni o întrevedere cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Ion Sturza, premierul desemnat (timpul.md)
Maria Maevschi
28.12.2015

În cadrul întâlnirii dintre cei doi s-a stabilit că sâmbătă 2 ianuarie, Ion Sturza va prezenta programul de guvernare a ţării şi lista membrilor cabinetului de miniştri.

„Am convenit prealabil ca pe data de 2, sâmbătă, eu voi prezenta programul de guvernare şi lista. Rămâne să se convoace biroul permanent la Parlamentului. Data de 4 ianuarie e ultima zi în care mi se permite să vin cu aceste două documente importante. Urmează ca biroul Parlamentului în orice zi după 4, să anunţe şedinţa specială a Parlamentului”, a declarat Sturza, conform Privesc.eu.

Premierul desemnat a menţionat că intenţionează să-şi ducă mandatul acordat de Nicolae Timofti până la sfârşit arătându-se convins că totul va decurge fără sincope.

„Am reconfirmat că am de gând să-mi duc mandatul acordat de preşedinte până la sfârşit şi sunt convins că această procedură va fi în cadru legal, civilizat, fără sincope. În comparaţie cu alţi candidaţi, eu nu am în spate echipe, partide, stafuri, consultanţi etc. Mizez foarte mult pe corectitudinea care mi-a fost promisă de d-l Candu că voi fi asistat în problemele de procedură fără de blocaje”, a adăugat fostul premier Sturza.

Deşi Andrian Candu este membru al Partidului Democrat (PD), partid care a refuzat să se întâlnească cu Sturza, premierul desemnat a menţionat că a încercat să ignore acest lucru pentru a nu pune în discuţie două agende diferite, mai ales că aşteaptă să se întâlnească cu altcineva din partea PD.

„A fost o întâlnire instituţională cu preşedintele Parlamentului nu cu Partidul Democrat. Nu cred că d-l Candu este negociatorul pe care eu îl aştept din partea democraţilor şi n-aş fi vrut să-l pun într-o situaţie duplicitară şi să discutăm două agende total diferite”, a subliniat candidatul la funcţia de premier.

Vizavi de sesizarea depusă luni la Curtea Constituţională de cei 14 foşti comunişti, premierul desemnat nu s-a arătat deloc deranjat. Mai mult, acesta consideră asta a fi „o procedură normală, politică, blocaje, etc”.

La final, Sturza a ţinut să anunţe că „duminică, membrii guvernului desemnat vor semna acea declaraţie pe răspundere proprie. Din echipă vor face parte persoane neafiliate politic, vor apare foarte multe nume noi, dar nu întâmplătoare”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor