Ştefan cel Mare comemorat la Chişinău de sute de moldoveni

Tatiana Chiriac
03.07.2012

Monumentul lui Ştefan cel Mare din centrul capitalei a avut astăzi sute de vizitatori. Politicieni şi oameni simpli au venit cu flori pentru a comemora 508 ani de la moartea domnitorului. Comuniştii şi partidele aflate la guvernare au participat separat la eveniment.

Printre primii au venit comuniştii. Ei au depus flori în linişte, fără a fi acompaniaţi de către capela corală ”Doina” prezentă la eveniment. Capela corală ”Doina” a început să cânte când a apărut conducerea ţării Preşedintele Nicolae Timofti, premierul Vlad Filat şi Preşedintele Parlamentului Marian Lupu.

Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, a stat separat de colegii săi de Alianţă, motivând că vrea să respecte protocolul. Aşa că a depus flori împreună cu deputaţii PL.

Şi funcţionarii Primăriei, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, dar şi oameni simpli au adus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare.

Orice guvernare din prezent sau viitor trebuie să urmeze îndemnurile pe care le-a lăsat Ştefan cel Mare, au spus în unison politicienii.

Amintim că Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare a fost domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, ţara a dus multe lupte pentru independenţă împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei şi Regatul Ungariei. Ştefan cel Mare a murit pe 2 iulie 1504, după 47 de ani de domnie. A purtat 48 de războaie, obţinând 44 de victorii şi a construit tot atâtea biserici şi mănăstiri. Mai multe dintre bisericile şi mănăstirile construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor patrimoniul mondial.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor