Mihai Ghimpu: AIE trebuie să insiste pentru retragerea trupelor ruse din Transnistria
alte articole
Liderul Partidului Liberal, fostul preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, susţine că guvernarea AIE ar trebui să fie mai insistentă în cererea de retragere a trupelor ruseşti de pe teritoriul naţional.
Declaraţia a fost făcută la întoarcerea la Chişinău de la Adunarea Parlamentară a NATO de la Tallin, din Estonia.
"Noi trebuie să ne gândim mai puţin la supărarea Federaţiei Ruse, pentru că avem aceleaşi drepturi de a ne hotărî de unii singuri soarta. Cu cât mai insistenţi vom fi noi în această problemă, cu atât mai devreme vom găsi înţelegere din partea Federaţiei Ruse", a declarat Mihai Ghimpu.
Preşedintele PL, formaţiune care face parte din coaliţia de guvernare, consideră nejustificate argumentele ruseşti privind prezenţa forţelor sale militare în stânga Nistrului, prin faptul că NATO s-a apropiat de hotarele Rusiei.
"NATO este Alianţa care pledează pentru libertate şi pace. Lumea, care e cointeresată în pace şi securitatea cetăţenilor, indiferent din care stat fac parte, dacă doresc, găsesc cum şi unde să abordeze subiectele, inclusiv şi ale noastre, ce ţin de prezenţa şi retragerea armatei ruse de pe teritoriul nostru”, a menţionat Ghimpu.