Statele Unite cer o investigaţie credibilă privind toate neregulile electorale

Statele Unite sunt dornice să lucreze cu preşedintele ales Vladimir Putin, după ce va fi învestit în funcţie, dar au cerut anchetarea neregulilor din procesul electoral.
Epoch Times România
05.03.2012

Statele Unite sunt dornice să lucreze cu preşedintele ales Vladimir Putin, după ce va fi învestit în funcţie, dar au cerut anchetarea neregulilor din procesul electoral.

"Cerem guvernului rus să desfăşoare o anchetă independentă, o investigaţie credibilă privind toate neregulile electorale raportate", a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

"Aşa cum s-a subliniat în raportul OSCE, notăm şi paşii noi pe care i-a făcut Comisia Electorală Centrală pentru a spori transparenţa procesului de vot după alegerile parlamentare din decembrie", a spus ea.

"Le cerem autorităţilor ruse să construiască pe această bază, pentru a asigura că procedurile pentru alegerile viitoare vor fi mai transparente", a precizat oficialul.

Numărul observatorilor de la alegerile ruse a fost fără precedent şi un semn că societatea rusă încearcă să participe la îmbunătăţirea instituţiilor democratice ale Rusiei, se adaugă în comunicatul Departamentului de Stat.

"De asemenea, recunoaştem eforturile guvernului de a reforma sistemul politic, inclusiv reintroducerea alegerilor directe pentru guvernatori, simplificarea procedurilor de înregistrare a partidelor şi reducerea numărului de semnături necesare pentru înregistrarea candidaţilor la preşedinţie", a afirmat Nuland.

Premierul Vladimir Putin, în vârstă de 59 de ani, se întoarce la Kremlin pentru un al treilea mandat de preşedinte. El a obţinut 63,6% din voturi, potrivit cifrelor finale anunţate de Comisia Electorală Centrală.

Oficiali din CEC şi din poliţie au recunoscut că s-au înregistrat unele nereguli, dar au insistat că au fost pe scară prea mică pentru a avea un impact semnificativ asupra rezultatului. Putin a ordonat lansarea unei anchete.

Vladimir Putin va fi învestit în funcţie în 7 mai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor