Stanomir: Lovitura de geniu a Rusiei e că a pus în serviciul acţiunilor sale ofensive contra României un ceauşist

Lovitura de geniu a Federaţiei Ruse este că a pus în serviciul acţiunilor sale ofensive împotriva României un ceauşist - pe fostul prezidenţiabil Călin Georgescu, a remarcat politologul Ioan Stanomir, la dezbaterea organizată de SpotMedia şi Fundaţia Konrad Adenauer - "Cum cade şi cum se ridică o democraţie".
"Aşadar, Rusia a reuşit să înhame la carul ei triumfal o ideologie care, în mod nominal, era antisovietică. De ce Călin Georgescu i-a fascinat pe români? Pentru că domnul Călin Georgescu vorbea direct, spontan şi demagogic despre valori care au fost fie evacuate, fie confiscate — tradiţia, continuitatea, acea legătură dintre generaţii — sunt teme care, firesc, ar fi trebuit să fie temele unor partide populare. Partidele populare în România, cunoscând fie un proces de implozie, fie un proces de corupere, au lăsat un spaţiu care a fost umplut, după cum a fost umplut şi în perioada interbelică, de cei care practică un asemenea tip de impostură demagogică.
A doua observaţie. În România lucrurile nu cred că au fost atât de bune pe cât ne-am dorit noi să credem. Domnul Călin Georgescu nu este primul care are asemenea puncte de vedere. Dacă îl privim detaşat pe domnul Liviu Dragnea, nu este departe de Călin Georgescu. Dacă îl privim detaşat pe domnul Victor Ponta, nu e atât de departe. Dacă îl privim detaşat pe domnul Adrian Năstase, ilustrul colecţionar şi profesor de drept, nu e atât de departe de Călin Georgescu.
Şi întrebarea este, totuşi, cine i-a creat pe toţi? Şi răspunsul este simplu: un sistem al comunismului târziu, în care toate aceste personalităţi, direct sau indirect, şi-au făcut ucenicia. Pentru că acest sistem s-a reprodus. Domnul Adrian Năstase a avut discipoli, domnul Victor Ponta este unul dintre ei. Sistemul de feudalism târziu al comunismului este reprezentat de domnul Liviu Dragnea, un om care ar fi făcut probabil carieră de secretar de judeţeană de partid. Domnul Călin Georgescu ar fi făcut probabil o carieră excelentă de reprezentant în comerţul exterior sau, precum Teodor Meleşcanu, de reprezentant al României în dialogul cu omologii occidentali pe problema drepturilor omului", a explicat Ioan Stanomir.
Ceauşismul
"Aşa că Federaţia Rusă cred că a făcut doar un lucru extraordinar de important: şi-a revizuit punctul de vedere faţă de ceauşişti şi a înţeles că, pe acest tărâm pe care locuim noi, cei care pot oferi maximul de succes politic sunt ceauşiştii. Pentru că, într-adevăr, ceauşismul este ideologia care a reuşit să unifice, de o manieră credibilă, tot ce a avut mai sulfuros această ţară în secolul XX. Şi nu doar că a reuşit să unifice, dar a reuşit să dureze.
Eu aş vrea să vă aduc aminte — şi nu vreau să fiu polemic — că există şcoli în această ţară care se numesc Adrian Păunescu. În oraşul Focşani este una dintre ele. Există statui ale lui Adrian Păunescu şi vă întreb şi mă întreb dacă un personaj politic care a stat practic, prin Cenaclul Flacăra, la baza constituirii temeliei ideologice a ceauşismului, merită o şcoală. După cum vă rog să vă uitaţi puţin la televiziuni, pe YouTube, cum sunt recirculate filmele lui Sergiu Nicolaescu, un om care e direct responsabil de tipul de construcţie mitică pe urmele căreia merge Călin Georgescu. Că nu s-a urcat Călin Georgescu primul pe cal — s-a urcat înaintea lui un actor remarcabil, Dumnezeu să-l ierte, Amza Pellea — pus de Sergiu Nicolaescu, pe muzica lui Tiberiu Olah.
Şi mulţi dintre contemporanii noştri cred că l-au cunoscut pe Burebista pentru că au văzut filmul Burebista, că au dat mâna cu Gerula pentru că l-au văzut în filmul Columna, că adevăratul Mihai Viteazul este cel pe care l-au văzut pe ecran, că dacii sunt reali, mai reali decât contemporanii noştri. De ce? Pentru că nivelul de îndoctrinare al ceauşismului a fost profund. Iar pe TikTok, actualmente, cei care nu au acces la alte zone de cunoaştere au acces la acestea."
Partidele politice
"Iar partidele noastre politice, cu tot respectul... este oare timp să vorbim şi despre ele? Ele sunt practic marile absente. Partidul AUR, dacă vă uitaţi, este un partid — e 'o enigmă şi un miracol', ca să-l citez pe Gheorghe Brătianu. E un partid fără ideologie, care se contractă şi se dilată după moment. Iar PSD înţeleg că acum nu mai este partid progresist. Nu ştiu ce este. Eu personal nu cred că a fost niciodată partid progresist. Cred că a fost partid ceauşist, a fost un exponent al Partidului-Stat.
Eu nu cunosc să se practice acum reforma administrativă. Se practică tăieri. E altceva. Reforma administrativă, singura reformă administrativă, tot Nicolae Ceauşescu, bunul nostru 'prieten', a făcut-o, iar restul au făcut, de fapt, glose pe ce a făcut Nicolae Ceauşescu. Pentru că, dacă este să ne uităm foarte simplu, logica pe care noi funcţionăm este o logică de decembrie ’89: câte sute de lei putem da, putem lua, ca să echilibrăm ţara? Mă întreb, asta este sustenabil?! Şi atunci de ce ar fi Federaţia Rusă preocupată că noi înşine săpăm o groapă în care ne aflăm deja şi nu ne aflăm de astăzi?!
Deficitul acesta este un epifenomen. Problemele de adâncime sunt mult mai vechi şi ele ţin de identitatea partidelor politice, de decuplarea partidelor politice de cetăţeni, de abandonarea diasporei, de exportarea problemelor sociale prin încurajarea migraţiei economice. Este un fapt de un cinism ieşit din comun. Noi am depopulat exact zonele cele mai sărace, invitându-i pe cetăţeni să plece, invitându-i să se rupă de ţară, după care ei suferă de o dublă alienare identitară — nu mai sunt români, pentru că li se spune: 'nu puteţi vota aici, de vreme ce nu staţi aici', iar în societăţile lor, prin precaritatea condiţiilor economice, sunt marginali.
Şi atunci, evident, că un om precum Călin Georgescu poate să-i fascineze, fiindcă domnul Călin Georgescu reprezintă, într-adevăr, expresia cea mai pură şi nediluată a ceauşismului. Şi, spre deosebire de George Simion, este şi credibil în acest rol."