Stanomir: Drone maritime ruse au pătruns în Delta Dunării. România e într-o situaţie ingrată, nu are marină, are nave învechite

Ioan Stanomir (captura video)
Andrei Pricopie
17.09.2025
Ioan Stanomir (captura video)
Andrei Pricopie
17.09.2025

Politologul Ioan Stanomir a explicat, în podcastul "A doua Opinie" realizat de jurnalista Adriana Nedelea, că drone maritime ruse au pătruns deja în Delta Dunării, iar România se află într-o situaţie ingrată: nu are marină, dispune de nave învechite şi trebuie urgent să obţină tehnologie pentru respingerea unui posibil atac naval.

Jurnalistă: Vedeţi România într-o situaţie similară Poloniei? Evident, te gândeşti la această întrebare: ce urmează? Urmează şi România?

Ioan Stanomir: Cred că toţi cei care locuiesc în zona limitrofă Ucrainei ştiu foarte bine că atacurile împotriva porturilor dunărene Ismail şi Reni se poartă cu o frecvenţă din ce în ce mai ridicată. De asemenea, coasta Mării Negre nu este doar un loc de turism, ci este un loc de unde poţi vedea că te învecinezi cu Federaţia Rusă. Noi ne învecinăm cu Federaţia Rusă din 2014, din momentul anexării peninsulei Crimeea. Ucrainenii au realizat un lucru important, folosind mijloace asimetrice, au reuşit să elimine din perimetrul de imediată proximitate al României flota rusă.

Dar zilele acestea, cum foarte bine ştiţi, s-a întâmplat ceva neliniştitor: o dronă maritimă rusă a pătruns în Delta Dunării practic şi a doborât o navă ucraineană la 200 de metri, pe braţul Chilia.

Românii trebuie să înţeleagă că noi împărţim Delta Dunării cu ucrainenii şi că ar fi bine să o împărţim cu ucrainenii, nu cu ruşii. Noi, când am împărţit Delta Dunării cu ruşii, nu am mai avut de împărţit independenţa cu nimeni, pentru că independenţa noastră ne-a fost luată. În 1940, când Uniunea Sovietică a sfâşiat România, ei au avut ca obiectiv principal această îngenunchere completă a unui stat care reprezenta un obstacol pentru ei.

Faptul că dronele maritime ruse pot pătrunde astăzi în proximitatea graniţelor maritime şi fluviale ale României este neliniştitor. Cu atât mai mult cu cât, vă pot spune specialişti militari, nu eu, dronele reprezintă ameninţări asimetrice, ele sunt ieftine, dar pot scufunda nave.

Este o foarte mare problemă şi puteri maritime majore, cum sunt Statele Unite, trebuie să ia în considerare acest fapt. România este într-o situaţie ingrată, România nu are marină, ca să fim foarte brutali, are nave învechite, de-abia acum se fac eforturi pentru achiziţionarea unor nave. Trebuie să vedem dacă putem avea rapid acces la tehnologie de respingere a unui atac naval, dar problema fundamentală nu este un desant al Rusiei la Constanţa, ci, de exemplu, un atac cu drone al Rusiei împotriva perimetrului zonei economice exclusive, unde noi vom exploata hidrocarburile.

Jurnalistă: Şi vă convinge preşedintele Nicuşor Dan când spune că România va şti ce are de făcut?

Ioan Stanomir: Nu trebuie să mă convingă pe mine. Preşedintele Nicuşor Dan trebuie să-i convingă pe inamicii noştri. Un şef de stat întreţine dialog cu două publicuri: publicul intern, pe care trebuie să-l câştige de partea sa şi pe care trebuie să-l ducă mai departe oferindu-i speranţă şi curaj, şi publicul extern.

În cadrul publicului extern există un sub-public, inamicii noştri. Inamic avem în vecinătate. Federaţia Rusă nu trebuie să ne iubească. Nici noi nu-i iubim. Nu înseamnă că trebuie să ajungem la război, dar nici nu trebuie să ne prefacem că avem interese convergente. Nu avem interese convergente cu Federaţia Rusă.

Jurnalistă: Reacţia Poloniei şi faptul că premierul Donald Tusk a invocat articolul 4 din Tratatul NATO de îndată, ceea ce adună statele membre la consultări atunci când un stat consideră că i-a fost ameninţată integritatea teritorială, a transmis un mesaj suficient de credibil pentru inamici?

Ioan Stanomir: Mesajul pe care Federaţia Rusă îl poate înţelege este bine cunoscut şi ştiut: pătrunderea cu armament în profunzimea teritoriului ei. Este ceea ce, de exemplu, recomandă de multă vreme preşedintele Institutului pentru Studiul Războiului, generalul Jack Keane. În toate analizele lor, şi de la Institutul pentru Studiul Războiului, recomandă acordarea Ucrainei a permisiunii de a lovi în profunzimea teritoriului rus. Fără lovituri de adâncime în teritoriul rus, care să pună în pericol infrastructura energetică, infrastructura militară, acest război nu se va termina.

Acest război, ca să se poată termina, are nevoie de un tip de blocaj militar. Blocaj militar înseamnă când o să se considere că, în termeni reali, costurile ducerii războiului au devenit nesustenabile. Ucraina deja dezvoltă tehnologii care sunt capabile să pătrundă în profunzimea teritoriului rus: racheta Flamingo şi altele, rachete cu care pot lovi cel puţin în Crimeea. Dar nu Crimeea este problema.
Problema este industria de apărare rusă. Pentru că toţi cei care au luptat vreodată cu statul rus ştiu că statul rus are un imens avantaj în calitate de imperiu asiatic, profunzimea teritoriului rus, şi că nu poţi intra în logica confruntării cu Rusia din perspectiva războiului de uzură. Cei care încearcă să intre în logica războiului de uzură pierd.

Tehnologia occidentală este o tehnologie superioară. Dar un F-35 nu poate lupta doar el cu drone. F-35 nu este făcut să lupte cu drone. Este făcut să facă cu totul altceva. El înmagazinează un tip de tehnologie la care Federaţia Rusă nu are acces. Este achiziţionat de naţiuni pentru a proteja spaţiul aerian şi pentru a putea executa misiuni de profunzime, prin care, de exemplu, alături de mijloacele de artilerie terestre, să distrugi înaintarea trupelor ruse înainte ca ele să poată face un măcel pe teritoriul tău.

Că eu asta m-aş aştepta de la preşedinte: să ne spună limpede că orice încercare de incursiune pe teritoriul nostru nu va fi întâmpinată prin retragere, ci prin atac în profunzime. Este ceea ce ţările baltice şi Polonia aleg ca strategie şi ceea ce şi NATO a ales ca strategie. Adică nu te mai retragi. Că dacă te retragi, ţară baltică fiind, ce faci, laşi Rusiei trei luni ocupaţia ţărilor baltice? Păi pot face în trei luni să dispară de pe faţa pământului aceste popoare. Au stat câteva săptămâni la Bucea şi au făcut un carnagiu. Păi ce vrem, să le lăsăm ruşilor cât să stea, de exemplu, în zona Iaşului sau în zona Focşanului trei, patru, cinci luni? Ce să facă acolo?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor