Stanomir: Comparaţi anvergura Poloniei şi Finlandei cu a României. E o tragedie! Pentru că suntem o ţară importantă, nu una de pigmei. Dar...
Analistul politic Ioan Stanomir a afirmat, într-o discuţie cu jurnalista Adriana Nedelea, în podcastul "A doua Opinie", că Europa nu îşi mai poate permite să se lamenteze în faţa ameninţărilor Rusiei, ci trebuie să devină competitivă economic şi militar, să-şi reconstruiască armatele şi să nu mai accepte, nici măcar psihologic, ideea capitulării.
România, a subliniat Stanomir, se află într-o poziţie ingrată, fiind condusă de mediocri, în timp ce ţări precum Finlanda şi Polonia au demonstrat că pot supravieţui şi se pot ridica din dezastru prin tenacitate, înarmare şi viziune strategică.
Redăm mai jos dezbaterea.
Jurnalistă: Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spunea în Parlamentul European că Europa trebuie să lupte pentru independenţa sa într-o lume ostilă, pentru că Europa este într-o luptă, iar Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, spunea într-un discurs, de asemenea în Parlamentul European, despre războiul hibrid purtat de Rusia: Moldova poate fi un laborator, dar ţinta finală este Europa. Ne uităm şi la criza majoră care este în Franţa după căderea guvernului.
Ioan Stanomir: Un moment istoric trebuie privit drept ceea ce este şi nu trebuie să ne lamentăm, trebuie să acţionăm. Trebuie să ne comparăm cu cei de dinaintea noastră. Preşedintele Roosevelt n-a început să se lamenteze când a fost atacat în 1941 de către Japonia Imperială. A acţionat şi a acţionat decisiv. Preşedintele Truman nu s-a lamentat. A acţionat decisiv şi a încheiat războiul. Premierul Churchill nu s-a lamentat. I-a îndemnat pe englezi să fie curajoşi. Nu trebuie să ne lamentăm. De ce să ne lamentăm? Să implorăm duşmanii să ne ierte? Nu! Sau să ne cruţe? Nu o vor face.
Acum o lună aproape a fost întâlnirea din Alaska, iar tot ceea ce a rezultat este că preşedintele Putin, după ce a minţit în mod diplomatic, s-a dus la adevăratul său aliat – n-aş spune prieten – Xi Jinping, şi acolo, între dictatori, între autocraţi, a afirmat adevăratul scop de politică externă al Federaţiei Ruse: pace încheiată la Moscova. Pace încheiată la Moscova s-a făcut în 1945, când a oferit Germania nazistă. Ce aşteaptă? Ca ucrainenii şi occidentalii să capituleze, să ne ducem la Moscova în genunchi să cerem iertare? Nu cred că se va întâmpla acest lucru.
Jurnalistă: Ce trebuie să facă Europa şi n-a făcut până acum?
Ioan Stanomir: Europa, în primul rând, trebuie să fie competitivă economic. Trebuie să reînveţe să fie competitivă economic, să abandoneze această pasiune suicidară pentru hiperreglementare şi să lase energiile individuale economice să se manifeste.
În al doilea rând, ea trebuie să fie, evident, competitivă militar şi să investească în propriile armate, armate care au fost lăsate decenii să doarmă şi să devină o umbră a ceea ce au fost. Asta este când sunt state care aproape nu mai au forţe blindate. Despre ce putem discuta în aceste circumstanţe?
Comparaţi, de exemplu, România cu Finlanda. Finlanda, dintr-o ţară neutră, a devenit o ţară participantă la dialogul consolidat cu Statele Unite la cel mai înalt nivel. Recent, ruşii au şi formulat nişte ameninţări foarte puţin voalate la adresa Finlandei. Dar ce are Finlanda? Finlanda are, în primul rând, dacă vreţi, conştiinţa misiunii ei istorice – aceea că supravieţuirea ei ca naţiune înseamnă înarmare, prosperitate, seriozitate. Şi are parte de o galerie de oameni politici în secolul XX şi astăzi remarcabilă. Cei care se miră de calitatea preşedintelui Finlandei n-ar trebui să se mire. Finlandezii fără şef de stat remarcabil n-ar fi supravieţuit. Să nu uităm că ei au purtat un război de iarnă, singuri împotriva Uniunii Sovietice. Au pierdut din teritoriu, dar n-au dispărut. După care au mai purtat un război şi iarăşi s-au declarat învinşi, au încheiat un armistiţiu, au mai pierdut teritoriu, s-au declarat neutri, dar n-au dispărut.
Şi în momentul în care Rusia a atacat Ucraina, s-a ridicat din nou la suprafaţă această tenacitate a finlandezilor. Finlandezii seamănă cu polonezii din acest punct de vedere. Sunt două dintre popoarele pe care Imperiul Rus nu a reuşit să le subjuge, deşi finlandezii n-au fost atât de ostili Imperiului Rus cât polonezii. Dar finlandezii, când au constatat că autonomia lor este abolită de Imperiul Rus, au recurs la această formă de nesupunere civică. Acum, comparaţi dumneavoastră anvergura simbolică, militară şi politică a Finlandei şi Poloniei, pe de o parte, şi a României, pe de altă parte, sau comparaţi, de exemplu, România şi Cehia. Ce poate face Cehia din punct de vedere al industriei de apărare, ce resurse are şi ce poate face România?
E o tragedie, pentru că România este o ţară importantă care ar trebui să fie conştientă de destinul ei. Nu suntem o ţară de pigmei. Suntem o ţară condusă de mediocri. Este cu totul altceva. Nu trebuie să avem un destin imperial, că nu cred că trebuie să ne hrănim cu himere de tipul dacopatiei, tracopatiei sau antoneşcianismului sau ceauşismului.
Dar trebuie să înţelegem că dacă Finlanda reuşeşte să fie prezentă în acest dialog, dacă Polonia a reuşit, precum o pasăre Phoenix, să se scoată din dezastru, noi avem datoria, în primul rând, de a nu mai permite niciodată, fie şi psihologic, să mai apară fantoma anului 1940: ideea capitulării ruşinoase în faţa inamicului. Este exact ce spunea Neagu Djuvara, eminentul om şi istoric. Anul 1940 pentru România a fost o calamitate. Ne-a înjosit şi nici măcar nu ne-a ajutat.
