De la comasarea localităţilor la "MaramuEXIT". Primarul din Cavnic ameninţă cu un referendum

Reforma administrativ-teritorială, pe care PSD o aduce tot mai des în discuţie în aceste zile, a stârnit un val de reacţii negative în teritoriu, unele dintre ele neaşteptate.
După ce UDMR a avertizat că va recurge la toate mijloacele parlamentare pentru a bloca reforma dacă Guvernul îşi va angaja răspunderea, un primar PNL ameninţă cu un „MaramuEXIT”, adică desprinderea regiunii istorice Maramureş de România.
Vladimir Petruţ, primarul oraşului Cavnic, a declarat miercuri seară, la Antena 3, că ar putea fi organizat un referendum în acest scop dacă autorităţile vor impune comasarea localităţilor în forma pe care o contestă.
„[Dacă reforma administrativ-teritorială are loc], atunci noi vom face referendum să ne rupem de România Mare. Să revenim înapoi la statutul nostru de ţara Maramureşului”, a spus edilul, potrivit B1TV.
Petruţ susţine că legislaţia actuală nu permite reorganizarea în forma vehiculată şi că economiile obţinute prin comasare ar fi limitate. El cere ca situaţia financiară şi infrastructura fiecărei localităţi să fie analizate înainte de luarea unei decizii şi spune că oraşul Cavnic îşi poate acoperi singur cheltuielile de funcţionare.
Primarul a criticat şi scenariul în care judeţul Maramureş ar fi inclus într-o structură administrativă asociată Clujului. El a invocat identitatea istorică a Maramureşului, a cerut consultarea comunităţilor locale şi a spus că este dispus să mobilizeze oamenii la protest.