Stănescu (UNPIR): Singura soluţie pentru Oltchim este insolvenţa

Epoch Times România
27.09.2012

Preşedintele UNPIR, Arin Stănescu, a declarat joi că, în opinia sa, singura soluţie în cazul Oltchim o reprezintă declanşarea procedurii de insolvenţă, pentru că "numai un plan de reorganizare bine gândit poate salva combinatul", în condiţiile în care este evaluată exact valoarea activelor.

"În opinia mea, singura soluţie pentru Oltchim este insolvenţa. Să spunem că este numit un administrator special. Administratorul special are câteva luni la dispoziţie, dar el nu poate să anuleze nimic şi nu poate face ceea ce în termeni tehnici se numerşte "hair cut", adică reducerea cheltuielilor. Nu are aceste atribuţii. De ce spun că insolvenţa este singura soluţie? Pentru că numai un plan de reorganizare bine gândit poate salva Oltchimul. Acesta presupune să evaluezi exact care este valoarea activelor soclietăţii respective", a menţionat preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Arin Stănescu.

Potrivit acestuia, în momentul în care va exista un tabel definitiv al creanţelor, orice investitor serios va şti cu exactitate care sunt datoriile, valoarea combinatului, care este necesarul de capital de lucru.

"Se poate face chiar şi o emisiune de acţiuni fără să te împiedice nimeni. Orice operaţiune care se face în procedura insolvenţei nu este considerată ajutor de stat. De aceea, insolvenţa are mari avantaje faţă de o procedură de administrare specială. Guvernul va hotărâ cum crede că e mai bine pentru că are un cartof fierbinte cu care trebuie să facă ceva", a mai spus Stănescu.

Preşedintele UNPIR a subliniat că băncile au în prezent "o atitudine foarte atentă" faţă de Oltchim. "Conturile au fost deja blocate pentru că, banii din conturile respective sunt garanţiile băncilor - şi reprezintă o atitudine corectă. Furnizorii sunt foarte greu de convins, chiar şi în procedura insolvenţei, ca să furnizeze materie primă cu credit comercial . De obicei, e ca la instituţiile respectabile, cu banii înainte", a mai spus Stănescu.

Realizatorul TV Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru acţiunile deţinute de stat la Oltchim, acesta oferind cel mai mare preţ, de 203,149 milioane lei. Statul deţine 54,8% din acţiunile Oltchim.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că, în cazul în care Dan Diaconescu nu va putea să plătească preţul oferit pentru preluarea acţiunilor deţinute de stat la Oltchim, atunci privatizarea va fi reluată într-o perioadă de şase luni. Acesta a adăugat că aşteaptă data de 1 octombrie pentru a şti dacă ministerul va rămâne proprietar al Oltchim "În acest moment, dacă pe 1 octombrie nu intră banii, avem procedura administrării speciale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor