Stănescu despre Oltchim: Nicio societate mare, cu datorii atât de mari, nu poate fi privatizată
alte articole
Preşedintele UNPIR, Arin Stănescu, a declarat joi că nicio societate mare, cu datorii foarte mari, cum este combinatul Oltchim, nu poate fi privatizată,în condiţiile în care "oricine ar prelua această societate s-ar trezi în situaţia de a plăti într-un timp mai lung sau mai scurt 700 mil. de euro".
"Nicio societate mare, cu datorii foarte mari, nu poate fi privatizată. Mă refer la Oltchim. Nu poate fi privatizată cu asemenea datorii. Toate discuţiile privind privatizarea unei societăţi cu datorii de sute de milioane de euro sunt discuţii complet inutile. Oricine ar prelua această societate s-ar trezi în situaţia de a plăti într-un timp mai lung sau mai scurt 700 de milioane de euro. Nimeni nu poate plăti asemenea sume", a mai spus Stănescu.
Acesta a subliniat că oferta companiei PCC pentru Oltchim, de 13,4 milioane lei, a fost o ofertă corectă.
"PCC a venit cu nişte sume care corespund mai degrabă unui ofertant serios, pentru că a dat mai nimica pe creanţele respective. Eu vorbesc în general despre societăţile cu datorii enorme, care nu pot fi privatizate decât dacă se plătesc aceste datorii", a mai spus Stănescu.
Realizatorul TV Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru acţiunile deţinute de stat la Oltchim, acesta oferind cel mai mare preţ, de 203,149 milioane lei. Statul deţine 54,8% din acţiunile Oltchim.
Premierul Victor Ponta a declarat marţi că, în cazul în care Dan Diaconescu nu va putea să plătească preţul oferit pentru preluarea acţiunilor deţinute de stat la Oltchim, atunci privatizarea va fi reluată într-o perioadă de şase luni. Acesta a adăugat că aşteaptă data de 1 octombrie pentru a şti dacă ministerul va rămâne proprietar al Oltchim "În acest moment, dacă pe 1 octombrie nu intră banii, avem procedura administrării speciale.