Sponsorizările de la ISU văzute ca "derapaje" în ochii lui Dacian Cioloş
alte articole
"Cred că astfel de derapaje, le-aş numi, există nu doar la ISU, probabil şi în alte instituţii. Am avut deja discuţii cu miniştrii legat de transparenţă şi de integritate şi vă asigur că nu o să ezit şi le-am cerut şi miniştrilor şi i-am asigurat de tot sprijinul să ia măsurile pe care le consideră de cuviinţă ca să nu mai avem astfel de cazuri sau astfel de comportamente în instituţiile statului. (...)
Sigur, nu sunt un lucru normal şi e păcat că s-a ajuns într-o astfel de instituţie, care este e esenţială şi care e în prima linie de fapt a asigurării siguranţei cetăţenilor, la astfel de situaţii", a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, premierul Dacian Cioloş, citat de Agerpres.
Şeful Executivului a atras atenţia că, în ceea ce priveşte ISU, a pus în programul de guvernare un obiectiv de analiză, de reformare sau "de ameliorare a activităţii".
Un jurnalist prezent la conferinţa de presă a atras atenţia că raportul făcut de ISU având ca temă sponsorizările nu este public, în ciuda faptului că nu intră la categoria informaţiilor clasificate. Întrebat cum vede acest lucru, Cioloş a replicat că, în măsura în care legea nu prevede altfel, va solicita ca aceste informaţii să fie accesibile.
Primul ministru a adăugat că, personal, consideră că sunt multe informaţii care în prezent nu sunt publice, dar ar trebui să fie.
"Şi vă asigur că în perioada următoare, zilele, săptămânile următoare, o să facem publice şi o să asigurăm o transparenţă din ce în ce mai mare pe mult mai multe lucruri, nu doar pentru buna informare a cetăţenilor, ca să poată să ia decizii în consecinţă, dar şi pentru că eu cred că oamenii au dreptul să ştie unele lucruri.
Administraţia nu este o anexă a unei structuri politice sau instituţionale. Administraţia este un serviciu al cetăţeanului şi din perspectiva asta văd şi reforma administraţiei publice", a concluzionat Cioloş.