Spionii ruşi, prinşi în cursul verii în SUA, continuă să se angajeze la companii de stat (revista presei)
Una dintre eroinele scandalului de spionaj din SUA, Natalia Pererezova, a fost angajată de compania rusă pentru transportul petrolului Transneft, fiind a doua persoană care şi-a găsit un loc de muncă într-o companie de stat, după Andrei Bezrukov, devenit consilier pe proiecte internaţionale al preşedintelui Rosneft, scrie Kommersant în ediţia de miercuri.
Spionii ruşi, prinşi în cursul verii în SUA, continuă să se angajeze, notează publicaţia. Natalia Pererezova a fost angajată pe un post similar cu cel obţinut de Bezrukov. Potrivit cotidianului, compania însăşi a dat dovadă de iniţiativă şi a invitat-o la serviciu. Ea a fost unul dintre cei 11 agenţi reţinuţi în iulie 2010 pentru spionaj în favoarea Rusiei şi purta numele Patricia Mills. Deocamdată rămâne un mister cu ce anume se ocupau în SUA ea şi soţul său Michael Zottoli (Mihail Kuţik).
Autorităţile americane i-au acuzat pe cei doi soţi că desfăşurau activităţi de spionaj cel puţin din 2004 şi că primeau mesaje codificate prin radio. În timpul percheziţionării casei lor, au fost identificate 'cifre întâmplătoare', care ar fi putut fi utilizate pentru descifrarea mesajelor. Toţi cei 11 agenţi reţinuţi în SUA au fost oferiţi Moscovei în schimbul lui Igor Sutiaghin, Aleksandr Zaporojski, Ghennadi Vasilenko, Serghei Skripal, condamnaţi în Rusia pentru spionaj în favoarea SUA.
Premierului britanic nu i se permite să vină la Moscova, titrează Nezavisimaia Gazeta, menţionând că un val de critici la adresa Rusiei a apărut în Europa şi că presa britanică i-a cerut lui David Cameron să-şi anuleze vizita în Rusia, programată în acest an. Acest gest este considerat necesar, pentru a face presiuni la adresa Moscovei, în legătură cu încălcarea libertăţii de exprimare şi reprimarea opoziţiei. Londra aminteşte nu doar de recentele arestări ale politicienilor din opoziţie, dar şi supărările mai vechi - misterioasa moarte a fostului agent FSB, Aleksandr Litvinenko, scandalurile de spionaj şi noua condamnare a fostului patron al companiei petroliere Iukos, Mihail Hodorkovski.
Aproximativ 50 de persoane au fost reţinute marţi seara în centrul Moscovei, în încercarea de a organiza un miting neautorizat, notează Moskovski Komsomoleţ. Este vorba de participanţii la violenţele cu un pronunţat caracter naţionalist din 11 decembrie, care au decis să organizeze asemenea acţiuni în fiecare lună. Poliţia, luată prin surprindere data trecută, a adus acum în Piaţa Manej 50 de autobuze cu forţe speciale OMON. Radicalii ruşi au anunţat, pe internet, înfiinţarea unei mişcări '11 decembrie', din care fac parte participanţii la acţiunea de protest de luna trecută. Ei îşi propun să organizeze manifestaţii similare la data de 11 a fiecărei luni.
Autorităţile din regiunea Kamciatka, din extremul orient rus, au încercat să cenzureze spectacolul 'Aventurile Cenuşăresei de Anul Nou', montat la teatrul de dramă şi comedie, după motivele poveştii de Charles Perrault. Prim-adjunctului guvernatorului Irina Tretiakova nu i-a plăcut gestul împăratului care mută înapoi acele ceasornicului. Ea a întrezărit o aluzie la preşedintele rus Dmitri Medvedev. 'Dacă vă aduceţi aminte, în poveste, împăratul mută acele ceasornicului înapoi, ca Cenuşăreasa să nu plece de la bal. Iar în Kamciatka, recent, de asemenea a fost dat ceasul cu o oră înapoi (pentru a apropia regiunea de ora Moscovei), ceea ce a provocat ample proteste în rândul populaţiei. Scena a stârnit aplauzele furtunoase ale spectatorilor şi furia autorităţilor', scrie Moskovski Komsomoleţ.