Speranţa liderilor comunişti: Chavez numeşte un potenţial succesor după anunţul sumbru privind cancerul
alte articole
Dacă preşedintele venezuelean Hugo Chavez nu va reuşi să iasă învingător în ultima sa luptă cu cancerul - a cărui existenţă a fost confirmată în acest weekend - un potenţial succesor aşteaptă în culise.
Mai mulţi medici au declarat pentru Associated Press că prognosticul recent al liderului de stânga nu este favorabil.
Având acest gând în minte, vice-preşedintele Nicolas Maduro îl va înlocui pe Chavez, care a dominat politica din Venezuela pentru mai mult de un deceniu şi care şi-a asigurat recent al treilea mandat de şase ani, în luna octombrie. Este pentru prima dată când Chavez a anunţat un potenţial succesor în timp ce se luptă cu cancerul.
"Nicolas Maduro nu numai că ar trebui să încheie mandatul meu după cum prevede constituţia, dar este opinia mea fermă, clară, absolut irevocabilă şi totală, că într-un scenariu în care alegeri prezidenţiale vor trebui organizate, Nicolas Maduro ar trebui ales preşedinte," a anunţat Chavez sâmbătă seara la televiziune, făcând referire la faptul că a aflat de curând că boala sa a recidivat, potrivit agenţiei de ştiri EFE.
Încă o dată, Chavez va căuta în Cuba tratament pentru a patra oară într-un an şi jumătate, a adăugat el.
"Este absolut necesar, este absolut esenţial să fiu supus unei noi intervenţii chirurgicale, iar asta se va întâmpla în următoarele câteva zile", a afirmat el.
Anunţul vine după ce Chavez a petrecut aproximativ trei săptămâni în Cuba, departe de ochii publicului, pentru a-şi grăbi recuperarea înainte de ceremonia de inaugurare din luna ianuarie.
Maduro, un fost şofer de autobuz, a fost multă vreme ministrul de externe al lui Chavez şi este unul dintre aliaţii săi cei mai de încredere. El a făcut mai multe anunţuri prezidenţiale în timp ce Chavez era plecat pentru tratament, în ultimele 18 luni.
Dr. Carlos Castro, directorul ştiinţific al Ligii împotriva cancerului din Columbia, a declarat pentru Associated Press că prognosticul lui Chavez pare sumbru.
"Acesta se comportă ca un sarcom, iar sarcomul nu iartă", a spus el, şi a adăugat că tumora s-ar putea răspândi la plămâni şi în alte zone, afectând în mod semnificativ şansele de supravieţuire ale lui Chavez.
"Am ştiut că asta urmează să se întâmple", a spus Castro. "Acest lucru nu este bun."
Michael Pishvaian, un medic oncolog de la Centrul Oncologic Lombardi al Universităţii Georgetown , a confirmat pentru AP că situaţia lui Chavez se va înrăutăţi.
Dacă Chavez este prea bolnav pentru a-şi îndeplini sarcinile prezidenţiale, vicepreşedintele va trebui să-şi asume funcţia până la un nou mandat prezidenţial, pe 10 ianuarie. Iar dacă Chavez nu va putea participa la inaugurarea de la acea dată, preşedintele organului legislativ al Adunării Naţionale va prelua puterea şi va organiza alegeri în 30 de zile, a raportat Business Week, invocând Constituţia Venezuelei.
"El îl numeşte pe Maduro drept succesor al său şi spune că oamenii ar trebui să-l voteze – acestea nu sunt cuvintele unui om care este sigur că va trăi mult de-acum înainte sau chiar că va putea participa la inaugurarea de pe 10", a declarat Russ Dallen, comerciant de obligaţiuni în cadrul Caracas Capital Markets din Venezuela, pentru publicaţie.
"El a pus capăt speculaţiilor şi intrigilor privind succesiunea", a adăugat el.