Starea de sănătate a lui Hugo Chavez, factor al luptei electorale
alte articole
Starea de sănătate a preşedintelui venezuelean Hugo Chavez a devenit un factor al luptei electorale. Adversarii săi afirmă că, aflat la tratament în Cuba, preşedintele se simte mult mai rău decât rezultă din comunicatele oficiale, o dovadă în acest sens fiind şi faptul că Chavez a încetat să comunice cu venezuelenii în reţelele de socializare. Opoziţia intenţionează să profite de creatul 'vacuum al puterii' în data de 16 decembrie, în timpul alegerilor pentru organismele locale ale puterii, informează cotidianul rus Kommersant.
Hugo Chavez, care s-a remarcat întotdeauna prin pasiunea sa pentru lungi discursuri publice, a dispărut de aproape două luni din spaţiul mediatic. După ce, la 7 octombrie, a fost reales în funcţia de preşedinte, Chavez a apărut doar de câteva ori pe ecranele de televiziune, ultima dată în 15 noiembrie. Săptămâna trecută Hugo Chavez a cerut Adunării Naţionale permisiunea de a pleca temporar în Cuba, iar acum liderul venezuelean este supus acolo la o terapie cu oxigen hiperbaric.
Noua vizită în Cuba a dat naştere la o sumedenie de zvonuri privind starea de sănătate a liderului venezuelean, al cărui mandat expiră abia în 2019. Potrivit publicaţiei spaniole ABC, Chavez ar avea metastaze la oase, astfel că în viitorul apropiat el ar putea avea nevoie de un nou curs de chimioterapie. Medicii, însă, afirmă că terapia cu oxigen hiperbaric este prescrisă de obicei ca ultimă măsură pentru cei care suferă de pe urma efectelor negative ale chimioterapiei.
Autorităţile venezuelene îi îndeamnă pe concetăţeni să nu creadă zvonurilor. Potrivit vicepreşedintelui Nicolas Maduro, Hugo Chavez 'respectă planul de tratament, ca să conducă, în următorii şase ani, cu noi forţe, în mod şi mai înţelept şi mai matur'. Caracasul afirmă: o confirmare a faptului că preşedintele nu lasă frâiele de conducere din mână o constituie decretul semnat săptămâna aceasta de Chavez privind numirea de noi ambasadori în 15 ţări, chiar dacă acest lucru a devenit cunoscut din microblogul de pe Twitter al ministrului de comunicaţii Ernesto Villegas: Hugo Chavez însuşi, care era mereu 'vorbăreţ' în reţelele de socializare, nu a mai plasat comunicări de la 1 noiembrie.
În opinia experţilor, multe din starea de sănătate a lui Chavez vor deveni clare joi, când liderul venezuelean va trebui să ia parte la summitul din Brazilia al blocului MERCOSUR (piaţa comună a ţărilor din America Latină). Marţi ambasadorul brazilian la Caracas, Jose Antonio Marcondes de Carvalho, a declarat că preşedintele Venezuelei va participa neapărat la reuniunea la vârf.
De tăcerea preşedintelui intenţionează să profite opoziţia. În data de 16 decembrie, în Venezuela se vor desfăşura alegeri regionale, care sunt considerate de adversarii lui Chavez o posibilitate de a-şi lua revanşa pentru eşecul din octombrie. 'Preşedintele se află în mâinile unui guvern străin, el este tratat de medici străini. Şi aceasta într-o perioadă când ţara are nevoie de o putere responsabilă', a declarat, în cadrul unui miting electoral, primarul Caracasului, Antonio Ledezma.
De asemenea, potrivit ex-candidatului la preşedinţie, Henrique Capriles, anturajul lui Hugo Chavez este gata 'să-i joace o festă': în primul rând, este vorba despre şeful preşedintele parlamentului, Diosdado Cabello, considerat unul dintre cei mai fideli apropiaţi ai preşedintelui. Referitor la perspectivele opoziţiei în viitoarele alegeri, Capriles afirmă că 'vacuumul politic' apărut va atrage electorat suplimentar de partea opoziţiei. Drept rezultat, speră politicianul, el ar putea deveni din nou guvernator al statului Miranda, iar susţinătorii lui vor obţine controlul asupra celorlalte regiuni-cheie ale ţării.