Există două Venezuele?

Dacă liderul opoziţiei venezuelene Henrique Capriles Radonski şi partidul său Masa Unită pentru Democraţie (MUD) încetează să mai strige 'fraudă' şi pun capăt absenteismului vor avea o nouă şansă la alegerile regionale din decembrie. În rândul opoziţiei a apărut ideea că adversarul său nu a fost Hugo Chávez, ci un popor anesteziat de un lider care a instigat la ura socială şi a agitat spectrul unui conflict care va răvăşi ţara, notează vineri ziarul El Pais.

Este singura explicaţie pentru cei care au votat pentru Chavez fără să se lase impresionaţi de violenţa criminală din cartierele sărace şi care au crezut cu tărie într-un guvern chavist bazat pe un 'petrostat' imposibil de înlăturat de la putere nici măcar de urne. Dacă am da crezare efuziunilor superlative la adresa lui Chavez lansate pe reţelele de socializare şi de criticile adresate opoziţiei via Twitter am putea avea impresia că există două Venezuele.

Iar în acest caz cei care au beneficiat de ajutoarele acestui superstat nu pot fi numiţi cetăţeni, ci supuşi. Iar de la nişte supuşi nu te poţi aştepta să critice inepţia unui conducător şi nici abuzurile sale şi cu atât mai puţin să voteze în favoarea unui sistem de libertăţi care să impună alternanţa puterii executive sau independenţa puterii judiciare. Prin urmare, cetăţeanul se evaporă şi devine un supus tot mai subjugat de puterea autocrată şi de regimul autoritar.

Din fericire, azi majoritatea opoziţiei s-a aglutinat în jurul lui Capriles şi alianţei sale de dreapta MUD şi nu şi-a pierdut nici capul, nici curajul în faţa a ceea ce va veni. Oferta lui Henrique Capriles privind o guvernare mai transparentă în gestionarea banilor publici pare să fi atras sectoare mai ample ale aşa numitului 'electorat supus', ceea ce demonstrează că strategia campaniei sale a dat roade.

Iar dacă liderul opoziţiei încetează să mai acuze puterea de fraudă şi îi atrage de partea sa pe cei care au lipsit de la vot va avea o nouă şansă la alegerile regionale din decembrie. El este totuşi obligat să accepte că există două Venezuele ireconciliabile şi este de la sine înţeles că Chavez nu va face nimic să le împace, aşa cum i se cuvine unui învingător incontestabil.

De-o parte, o Venezuela interesată să revină la valorile democraţiei liberale (pentru a evita acest termen care nu sună bine, tabăra opoziţiei a folosit cuvântul progresist) şi care consideră cetăţeanul ca parte integrantă a scenei politice. Iar de cealaltă parte, o Venezuela sărăcită care nu are altă voce decât cea Liderului Maximo, lăsată la cheremul mărinimiei autocratului, o mărinime care implică tăcere totală în faţa criticilor de iresponsabilitate a guvernului, în tragedia de la rafinăria Amuay, a revoltelor care au loc săptămânal în închisorile supraaglomerate şi faţă de abuzurile sale, în schimbul favorurilor cu care şi-a creat ampla sa reţea clientelară.

Întrebarea care se pune, nu este dacă o naţiune atât de divizată este viabilă, ci cât timp, conchide editorialul publicat de ziarul El Pais.