Spania trimite marina militară în Barcelona înaintea declaraţiei istorice a lui Puigdemont
alte articole
Marina spaniolă a trimis trei nave în Barcelona în timp ce criza catalană continuă.
Fregata Navarra cât şi distrugătoarele de mine Segura si Sella au andocat în portul Vell din Barcelona în timpul zilei de marţi.
Oficial, navele au apărut pentru că iau parte la evenimentul Salo Nautic – care este un salon naval al Barcelonei – şi care are loc pe 1 1 octombrie.
Dar măsura survine pe fondul tensiunilor ridicate după referendumul separatist din 1 octombrie – iar sosirea lor în Barcelona coincide cu aşteptata declaraţie de independenţă pe care premierul catalan se pregăteşte să o facă marţi în Parlament.
Marina spaniolă a mai participat la Salo Nautic în trecut, însă apariţia fregatei Navarra în Port Vell este de natură să ridice sprâncene.
Evenimentul va beneficia şi de prezenţa noului şef de stat major al marinei spaniole, amiralul Teodoro Lopez Calderon.
Port Vell se află sub controlul direct al statului spaniol, nu al Cataloniei.
Navele sunt andocate lângă cele două nave spaniole deja prezente, care adăpostesc membrii forţelor Guardia Civil, care au folosit bastoanele şi gloanţele de cauciuc împotriva catalanilor pe data de 1 octombrie, pentru a închide unele secţii de votare în timpul referendumului ilegal separatist organizat de catalani.
Violenţele au rănit peste 900 de persoane, în timp de 33 de membri ai Guardia Civil au necesitat îngrijiri.
În Catalonia au fost trimise două convoaie cu trupe care au ordinul de a asigura sprijin logistic forţelor de poliţie.
Se crede că trupele sunt staţionate la barăcile armatei din Santa Eulalia de Sant Boi de Llobregat, situate la câţiva kilometri de Barcelona.