Soţia disidentului rus Kara-Murza se teme pentru viaţa acestuia după ce soţul său a fost mutat într-o colonie penală siberiană

Vladimir Kara-Murza, un critic vocal al preşedintelui rus Vladimir Putin. (Captură Foto)
D.B.
16.11.2023

Soţia politicianului rus de opoziţie Vladimir Kara-Murza, încarcerat, care suferă de o afecţiune nervoasă după ce a supravieţuit la două atacuri cu otravă, a declarat miercuri că se teme pentru viaţa acestuia după ce a fost transferat de la Moscova într-o colonie penală din Siberia, potrivit Reuters.

Kara-Murza, în vârstă de 42 de ani, suferă de o afecţiune numită polineuropatie care îi răpeşte sensibilitatea la nivelul membrelor, dacă nu este controlată prin medicamente şi exerciţii fizice.

Soţia sa, Evghenia Kara-Murza, a declarat că exerciţiile fizice îi sunt acum imposibile într-o celulă de doar 3 x 1,5 metri, mobilată doar cu un pat şi un scaun fără spătar, unde este deţinut din septembrie într-o colonie penală de maximă securitate din oraşul Omsk.

"Starea lui de sănătate se va deteriora, desigur, în situaţia actuală [...] Ei folosesc aceste celule de pedeapsă ca metodă de tortură", a declarat ea în timpul unei ceremonii la Camera Lorzilor din Marea Britanie pentru a primi un premiu pentru libertate în numele său.

Ea se teme, de asemenea, că soţul ei este vulnerabil, în timp ce se află în închisoare, la o altă tentativă de a-l ucide, după episoadele de otrăvire din 2015 şi 2017, care, în ambele cazuri, l-au trimis în comă.

Bellingcat şi alte instituţii de presă de investigaţie au raportat că Vladimir Kara-Murza a fost urmărit înainte de ambele atacuri de aceeaşi echipă a serviciului de securitate FSB care a încercat să îl asasineze pe liderul opoziţiei Alexei Navalnîi cu un agent neurotoxic în 2020. Autorităţile ruse au negat implicarea în ambele atacuri.

"Nu am niciun motiv să cred că nu vor mai avea loc alte atacuri. Faptul că l-au izolat la maximum, desigur, mă face să fiu foarte îngrijorată pentru viaţa lui", a declarat Evghenia Kara-Murza.

Reuters a solicitat un comentariu de la serviciul penitenciar federal rus.

"O altă întâlnire tristă"

Kara-Murza, care deţine paşapoarte ruseşti şi britanice, a fost încarcerat pentru 25 de ani în aprilie pentru trădare şi răspândirea de "informaţii false" despre războiul Rusiei în Ucraina, în urma unui proces pe care l-a comparat cu procesele-spectacol staliniste din anii 1930.

El face parte dintr-un număr mic de personalităţi proeminente din opoziţie care au rămas în Rusia şi au continuat să se exprime împotriva preşedintelui Vladimir Putin după invazia din 2022 a Ucrainei.

Evghenia Kara-Murza a criticat ceea ce a descris ca fiind o lipsă de sprijin eficient din partea Biroului de Externe, Commonwealth şi Dezvoltare al Marii Britanii (FCDO) pentru unul dintre cetăţenii săi.

Ea a declarat că a avut marţi "o altă întâlnire tristă" la FCDO cu un oficial pe care nu l-a numit, dar despre care a spus că nu era familiarizat cu cazul soţului ei.

"De fiecare dată când mă duc la FCDO întâlnesc oameni noi [...] Nu am niciun dialog continuu cu nimeni. De fiecare dată când vin să îi văd, trebuie să le spun din nou întreaga poveste. Iar doamna pe care am întâlnit-o ieri pentru prima dată, habar nu are cine este Vladimir", a relatat Evghenia Kara-Murza.

Un purtător de cuvânt al FCDO a declarat că Marea Britanie a abordat în mod regulat cazul lui Kara-Murza cu Moscova şi va continua să facă acest lucru. De asemenea, a impus sancţiuni pentru două persoane implicate în otrăvirea lui şi 11 în legătură cu condamnarea sa.

"Condamnarea motivată politic a lui Vladimir Kara-Murza este deplorabilă. Reiterăm apelul premierului către Rusia de a-l elibera imediat şi necondiţionat pe domnul Kara-Murza. Personalul nostru oferă sprijin pe măsură familiei dlui Kara-Murza, care continuă să evidenţieze această nedreptate gravă", a declarat purtătorul de cuvânt.

Acceptând premiul din partea organizaţiei Liberal-Internaţionale, o federaţie mondială a partidelor politice liberale, Evghenia Kara-Murza a citit o scrisoare de la soţul ei în care acesta îşi cerea scuze ironic că nu a putut fi prezent în persoană "din motive independente de voinţa mea".

"Nu am nicio îndoială că, în cele din urmă, viziunea noastră asupra Rusiei va prevala. Spun acest lucru pentru că sunt istoric de formaţie şi ştiu că, chiar dacă nu se îndoaie atât de repede pe cât ne-am dori, arcul istoriei se apleacă spre libertate", a adăugat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor