Şoşoacă a fost consiliera unui fost ministru PSD, acuzat de jurnalişti că a fost ofiţer sub acoperire al Securităţii

Diana Sosoaca (Captura video)
Andrei Popescu
16.12.2020

Avocata Diana Iovanovici Şoşoacă - senator din partea AUR care s-a exprimat deseori grosolan în privinţa clasei politice şi a măsurilor anti-Covid impuse de autorităţi - a lucrat în calitate de consilier personal pe probleme juridice al lui Eugen Dijmărescu, ministru delegat pentru comerţ în perioada Guvernului PSD condus de Adrian Năstase.

Informaţia apare pe site-ul femeide10.ro, citat de Aktual24, de unde mai aflăm că, în acea poziţie, Şoşoacă a colaborat cu toate structurile guvernamentale de la acel moment.

În perioada comunistă, Dijmărescu a urmat o serie de specializări post-universitare în Occident, unde nu ajungea oricine: Seminarul de Studii Americane din Salzburg (1973), un stagiu la Brookings Institution (1981) şi un stagiu la Universitatea de Stat din Arizona, Tempe (1985). Până în 1990, Eugen Dijmărescu a ocupat şi poziţii ierarhic superioare în cadrul Institutului de Economie Mondială, fiind şi secretar PCR pe institut.

Potrivit jurnalistului de investigaţii Dan Badea, guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi Dijmărescu ar avea biografii intersectate la ordin – “Foşti colegi la Institutul de Economie Mondială, Mugurel Isărescu, Eugen Dijmărescu şi Napoleon Pop au făcut parte din corpul special de activităţi/propagandişti ai CC al PCR, folosiţi pentru “instruirea” activului de partid central şi din teritoriu.

De asemenea, într-un articol din 2005, revista Bilanţ acredita ideea că Institutul de Economie Mondială (IEM) de la Bucureşti a fost până în anul 1990 o instituţie de acoperire pentru fostul serviciu de informaţii externe din cadrul Securităţii (DIE/CIE) şi a avut regim de unitate militară, presupunând că fusese înfiinţat şi organizat după modelul Institutului de economie mondială de la Moscova, condus de faimosul Arbatov.

Conform informaţiilor apărute în spaţiul public, din poziţia de şef de serviciu sau membru al biroului PCR pe institut, Dijmărescu era obligat să furnizeze, la cererea organelor de partid şi securitate, informaţii despre unii salariaţi, mai ales în cazurile plecării lor în delegaţii sau după ce el însuşi avea convorbiri cu străini care vizitau institutul, probabil puţinele locuri din România unde găseau interlocutori.

Totodată, în anul 2006, numele lui Dijmărescu apărea pe faimoasa listă a lui Liviu Turcu, defector important al serviciului de spionaj comunist, ca persoană care a colaborat cu serviciile de informaţii înainte de Revoluţie.

Totuşi, Dijmărescu a respins categoric apartenenţa sa ca angajat al vreunui organ al serviciilor de informaţii pe baza următoarelor considerente: - Institutul de economie mondială a avut dublă subordonare, către Institutul central de cercetări economice (devenit ulterior Institutul Naţional de Cercetări Economice) şi către Ministerul comerţului exterior şi cooperării economice internaţionale - prin aceste canale de subordonare a fost posibil ca persoane aparţinând ministerului sau altor organizaţii să tranziteze Institutul în cadrul programului lor de pregătire pentru activitatea viitoare la oficii comerciale din străinătate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor