Sorin Roşca Stănescu acuzat de incompatibilitate şi fals în acte

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a declarat incompabitil pe Sorin Roşca Stănescu cu funcţia de senator. ANI îl mai acuză pe SRS şi de fals în acte
Sorin Roşca Stănescu (Epoch Times România)
Epoch Times România
16.10.2013

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a declarat incompabitil pe Sorin Roşca Stănescu cu funcţia de senator. ANI îl mai acuză pe acesta şi de fals în acte.

Sorin Roşca Stănescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2012 – 16 aprilie 2013 întrucât a deţinut, simultan, calitatea de Senator în Parlamentul României şi funcţia de administrator în cadrul S.C. AERO MARINA CLUB S.R.L., informează ANI.

În plus, Sorin Roşca Stănescu s-ar mai face vinovat, conform ANI, de fals în declaraţia de avere. ANI a mai descoperit echivalentul a peste 200.000 de euro în bănci româneşti şi elveţiene, depuşi în conturi deschise pe numele copiilor lui Stănescu, bani nedeclaraţi de Sorin Roşca Stănescu când şi-a completat declaraţia de avere.

Valoarea totală a activelor financiare (depozitelor) nemenţionate de Sorin Roşca Stănescu în declaraţiile de avere şi care se regăsesc la băncile aflate pe teritoriul României este de 63.638 de euro, iar valoarea conturilor deschise la o instituţie bancară din Elveţia este de 177.035 CHF (aprox. 143.000 euro), informează ANI într-un comunicat.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a face verificări în cazul lui Stănescu privind posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii.

De asemenea, ANI i-a adus la cunoştinţa lui Sorin Roşca Stănescu că este investigat iar senatorul a răspuns deja, în scris. El afirma că este nevinovat şi consideră, susţin surse apropiate anchetei, că nu a trecut în declaraţia de avere sumele deoarece nu intenţiona "să se atingă de banii copiilor, din Elveţia."

ANI a mai identificat în declaraţiile lui Roşca Stănescu un credit "suspect" de 3 milioane de euro, pe care acesta l-a contractat înainte de preluarea mandatului, informează Digi. ANI a sesizat Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor în legătură cu acest credit.

Banca de la care Sorin Roşca Stănescu a luat creditul este investigată de DIICOT tocmai pentru credite acordate ilegal.

Surse judiciare susţin că Sorin Roşca Stănescu, ar fi fost audiat deja în dosar.

„Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”, se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate.

Este o minciună, comentează Sorin Roşca Stănescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor