Socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu, şi Viorel Hrebenciuc audiaţi la DNA într-un dosar de retrocedări ilegale
alte articole
Senatorul PSD, Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, este audiat la sediul DNA Braşov în calitate de suspect într-un dosar în care judecători din Braşov sunt acuzaţi de retrocedări ilegale de terenuri forestiere. În acelaşi caz este cercetat şi Viorel Hrebenciuc. Pesedistul a fost adus cu jandarmii la DNA Braşov.
Senatorul PSD Ilie Sârbu, însoţit de încă o persoană, a ajuns la sediul DNA Braşov în jurul orei 10:40, însă nu a făcut declaraţii înainte de a intra în clădire.
În dacelaşi dosar au fost chemaţila la DNA la audieri şi Prinţul Paul şi prinţesa Lia. Aceştia sunt acuzaţi că au cumpărat influenţă de la Sorin Ion Iacob care le-a promis că va interveni pe lângă funcţionari cu atribuţii în materia reconstituirii dreptului de proprietate pentru obţinerea mai multor terenuri şi clădiri, spun surse citate de Realitatea TV.
Prinţul Paul şi prinţesa Lia au pretins că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală. Cei doi doreau să intre în posesia unui teren forestier de 30.000 de hectare în judeţul Suceava.
Cercetările în acest dosar vizează infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, care au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru cca 90.000 de hectare de teren forestier şi 100 de hectare de teren agricol, transmite DNA într-un comunicat de presă.
Potrivit surselor judiciare, ar fi fost retrocedate până în prezent 30.000 hectare din cele 90.000 de hectare de terenuri forestiere, pentru celelalte 60.000 ha dosarele fiind pe rolul instanţelor.
Deputatul PSD Ioan Adam a ieşit miercuri, în jurul orei 10:15 de la audierile de la sediul DNA Braşov fără să facă declaraţii despre motivul întâlnirii cu procurorii anticorupţie. Avocatul deputatului a declarat presei că, împreună cu clientul său, au fost la DNA "pentru probleme profesionale confidenţiale".