Socialiştii condamnă „graba” cu care conducerea R. Moldova a depus cererea de aderare la UE

Klaus Iohannis a salutat cererea R. Moldova de aderare la UE, menţionând că România va acorda tot sprijinul în acest sens.
Maia Sandu, Igor Grosu şi Natalia Gavriliţa au semnat cererea de aderare la UE (parlament.md)
Tatiana Chiriac
04.03.2022

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condamnă graba cu care conducerea Republicii Moldova a depus cererea de aderare a ţării la Uniunea Europeană, care ar fi „populistă” şi de natură să provoace „dezbinare în societate”.

În opinia socialiştilor, aderarea la structuri integraţioniste, care prevăd „restricţionarea suveranităţii noastre” şi asumarea unor angajamente politice este posibilă doar printr-un referendum şi cu condiţia unui consens naţional durabil.

„Iniţiativa pur populistă, 'de partid', a guvernării poate provoca destabilizarea situaţiei din ţară şi dezbinarea societăţii pe criterii politice. Adoptarea unor decizii atât de serioase cu privire la vectorul de dezvoltare a ţării trebuie realizată ţinând cont şi de regiunea transnistreană, or obiectivul de bază al R. Moldova este reintegrarea ţării”, au adăugat reprezentanţii socialiştilor în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele ţării, Maia Sandu, spicherul Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu prim-ministrul Natalia Gavriliţa, au semnat joi, 3 martie cererea de aderare la Uniunea Europeană.

„Cetăţenii au ales această opţiune. Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiţi să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv naţional fundamental”, a declarat şefa statului la ceremonia de semnare a documentului, menţionând că maturizarea ţării a luat 30 de ani, multe eşecuri şi paşi înapoi. „Acum, cu lecţiile învăţate, noi suntem gata să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru. Vrem să trăim paşnic, în democraţie şi prosperitate, parte a lumii libere.”

Preşedintele român Klaus Iohannis a salutat cererea R. Moldova, subliniind că România va „acorda tot sprijinul în acest sens”, transmite Radio Europa Liberă.

„Salut cu căldură demersul istoric de astăzi al preşedintei Maia Sandu. România va continua să fie un susţinător sincer, constant şi activ al locului Republicii Moldova în familia Uniunii Europene. Vom acorda tot sprijinul nostru Republicii Moldova în acest demers”, a scris Iohannis, pe Twitter, la scurt timp după anunţul Chişinăului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor