Sindicat al Poliţiştilor acuză: "Guvernul, sluga intereselor securiştilor vopsiţi din MAI şi MApN"

Sindicatul poliţiştilor Diamantul acuză o cârdăşie între Secretariatul General al Guvernului, Ministerul de Interne şi MApN pentru a ţine la secret actele normative ce reglează drepturile salariale ale angajaţilor celor două ministere.
Reprezentanţii sindicatului acuză că două acte normative importante care stabilesc funcţiile şi coeficienţii de salarizare pentru familia ocupaţională – Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională sunt secrete, lucru ilegal din start şi ca SGG, MAI şi MApN s-au coalizat pentru a menţine această situaţie. Mai exact, după ce poliţiştii au cerut desecretizarea hotărârii de guvern prin care li s-au secretizat condiţiile de salarizare, SGG a pasat pisica la MAI şi MApN, adică exact ministerele interesate să menţină opacitatea.
"O serie de răspunsuri obţinute în urma solicitărilor Sindicatului Poliţiştilor „Diamantul” şi ale altor petenţi, dezvăluie nu o simplă eroare birocratică, ci un sistem ermetic, un cerc vicios întreţinut cu complicitatea celor mai înalte instituţii ale statului: Guvernul (prin SGG), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Ministerul Apărării Naţionale (MApN)" transmit sindicaliştii.
Redăm integral comunicatul acestora:
"În administraţia publică românească, transparenţa nu este doar un principiu al bunei guvernări; este o obligaţie legală, cimentată în special de Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017. Această lege stabileşte, fără echivoc, „principiul transparenţei” şi „principiul publicităţii” veniturilor, menite să asigure că modul în care se cheltuie banul public pentru „toate funcţiile din sectorul bugetar” este la vedere.
Cu toate acestea, pentru o întreagă familie ocupaţională – Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională – această lege este literă moartă. Drepturile salariale, funcţiile şi coeficienţii sunt ascunse sub clasificarea „Secret de stat” sau “Secret de serviciu”.
O serie de raspunsuri obţinute în urma solicitărilor Sindicatului Poliţiştilor „Diamantul” şi ale altor petenţi, dezvăluie nu o simplă eroare birocratică, ci un sistem ermetic, un cerc vicios întreţinut cu complicitatea celor mai înalte instituţii ale statului: Guvernul (prin SGG), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Aceste instituţii, într-un spectacol absurd de pasare a responsabilităţii, se învârt în jurul cozii pentru a se asigura că un act normativ, clasificat în dispreţul legii, nu va fi niciodată declasificat.
Actul I: Secretizarea, moartea democraţiei şi statului de drept