Simona Halep se va duela cu spaniola Sara Sorribes Tormo în primul tur la Madrid (WTA)

Fosta lideră mondială şi-a aflat adversara din prima manşă a turneului din capitala Spaniei - jucătoarea ţării gazdă Sara Sorribes Tormo (24 ani, 46 WTA).
Simona Halep cu trofeul câştigat la Madrid Open (2017). (Getty Images)
Marius Drăgoi
27.04.2021
Simona Halep cu trofeul câştigat la Madrid Open (2017). (Getty Images)
Marius Drăgoi
27.04.2021

Simona Halep (29 ani, 3 WTA) - de două ori campioană (2016 şi 2017), respectiv de două ori vicecampioană (2014 şi 2019) a turneului pe zgură 'Mutua Madrid Open', va debuta la ediţia din acest an a competiţiei dotate cu premii totale în valoare de 2.549.105 euro, împotriva jucătoarei spaniole Sara Sorribes Tormo (24 ani, 46 WTA).

Halep, favorita numărul trei la cucerirea trofeului, a mai întâlnit-o o singură dată pe oponenta sa - anul trecut în primul tur la Roland Garros, câştigat atunci de constănţeancă cu 6-4, 6-0.

Reprezentanta noastră vine după turneul WTA 500 de la Stuttgart - Porsche Tennis Grand Prix, unde a fost eliminată în semifinale de belarusa Aryna Sabalenka (22 ani, 7 WTA).

O altă reprezentantă de-a noastră prezentă pe tabloul principal de simplu, este Sorana Cîrstea (31 ani, 58 WTA).

Târgovişteanca, proaspăta campioană de la Istanbul - al doilea trofeu din carieră, după cel de la Tashkent 2008, o va înfrunta în runda inaugurală pe americanca Jessica Pegula (27 ani, 33 WTA).

Cele două au mai stat de două ori până acum faţă în faţă, de fiecare dată la Midland (Michigan). În 2011, Sorana a câştigat în primul tur, cu 7-6 (6), 6-3, iar în 2015, Jessica s-a impus tot în primul tur, cu 6-3, 6-3.

Alte trei românce evoluează în calificări, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor