Simion, la Timişoara, cu maşina Camerei Deputaţilor. A parcat pe locul rezervat persoanelor cu handicap


Preşedintele AUR, George Simion, a ajuns joi în Timişoara la sediul filialei locale din Piaţa Sfântul Gheorghe cu un autoturism al Camerei Deputaţilor. Potrivit informaţiilor publicate de Articulat.ro, liderul partidului AUR a parcat maşina pe un loc rezervat persoanelor cu dizabilităţi.
Nu există date că George Simion deţine certificat de handicap, dar maşina – cu numere guvernamentale – a fost lăsată pe locul destinat persoanelor cu mobilitate redusă timp de mai multe zeci de minute, cât timp Simion se afla în sediul AUR Timiş. La întoarcerea la vehicul, acesta era însoţit de Mihai-Bogdan Negoescu, liderul informal al filialei locale.
Autoturismul aparţine Camerei Deputaţilor, fiind achiziţionat, întreţinut şi alimentat din fonduri publice. În acest context, folosirea sa pentru activităţi de partid ridică semne de întrebare legate de etică şi legalitatea utilizării resurselor statului în scopuri politice.
Vizita lui Simion nu a fost anunţată public de AUR Timiş, iar aceasta nu este prima dată când prezenţa sa în oraş generează controverse. În ianuarie 2022, Simion, însoţit de membri ai Noua Dreaptă, a pătruns în Primăria Timişoara după încheierea programului oficial, provocând un scandal. Poliţia a aplicat atunci amenzi de 44.000 de lei pentru 12 persoane, niciuna dintre ele nefiind din oraş.